Filosofie Politica


PLATFORMA POLITICĂ LIBERALĂ PENTRU CLARIFICAREA DOCTRINARĂ

PROIECT: PLATFORMA POLITICĂ LIBERALĂ PENTRU CLARIFICAREA DOCTRINARĂ, UNITATEA ŞI RELANSAREA FORŢELOR DE CENTRU-DREAPTA

Noi, membrii grupului de iniţiativă pentru lansarea platformei politice liberale, fideli ataşamentului nostru faţă de principiile liberale şi credinţei în rolul pe care liberalismul trebuie să îl joace în realizarea obiectivului de interes naţional al unificării forţelor de centru-dreapta din România lansăm prezenta PLATFORMĂ politică, dedicată clarificării doctrinare, unităţii şi relansării forţelor de centru-dreapta.

Decizia de a lansa această platformă are patru temeiuri:
1. constatarea că, odată cu criza Alianţei D.A. şi cu eşecul proiectului de fuziune între PNL şi PD, forţele de centru-dreapta din România au intrat într-un impas major sub aspectul coagulării şi dezvoltării instituţionale;
2. constatarea că nici una dintre forţele politice relevante nu pare a înţelege că ezitarea de a declanşa şi de a conduce procesul de clarificare doctrinară are consecinţe majore asupra performanţei politice a dreptei româneşti; în momentul de faţă, nu există nici o entitate politică care să aibă dorinţa şi capacitatea de a se angaja în efortul intelectual de fundamentare doctrinară a unui puternic pol politic de centru-dreapta, adecvat României în noul context european al secolului XXI;
3. observaţia că, deşi există indicii clare ale apariţiei unor grupuri sociale aflate în centrul efortului de modernizare şi reformă care sunt pregătite să îşi asume în mod matur o identitate politică de centru-dreapta, partidele politice nu au reuşit racordarea cu aceste grupuri nici sub planul reprezentării, nici în cel al comunicării şi al coordonării. Suntem în faţa unei situaţii paradoxale, cu atât mai mult cu cât aceste grupuri de întreprinzători, intelectuali, manageri, jurnalişti, specialişti tehnici şi alţi profesionişti din domeniul public şi privat au reprezentat şi reprezintă avangarda politică şi socială a noii Românii europene;
4. dezamăgirea că, pe plan strategic, P.N.L. ? de la care toată lumea aştepta ca, odată ajuns la putere, să fie principalul motor al unificării dreptei şi al reconstrucţiei doctrinare ? este lipsit de o orientare clară, se mişcă în derivă în funcţie de conjunctură şi a abandonat proiectul de unificare a dreptei româneşti; pe plan electoral, P.N.L. pare a se îndrepta din ce în ce mai mult spre un pseudoliberalism, caracterizat prin exclusivism şi închistare, care va avea drept consecinţă limitarea audienţei partidului la un segment electoral de 5%-10%, în funcţie de un anumit nivel al venitului; o asemenea abordare electorală, ascunsă sub hainele unei iluzorii fidelităţi doctrinare, este însă perdantă, întrucât asociază liberalismul cu ideile oligarhice, ignorând faptul că valorile liberale pot avea aderenţă în toate grupurile sociale doar în măsura în care liberalismul este generos şi deschis la cooperarea cu celelalte curente politice din zona de centru-dreapta; în prezent, principala problemă a P.N.L. este pierderea de credibilitate determinată de confuzia doctrinară, de înlocuirea managementului organizaţional cu metode de conducere arbitrare, în interesul exclusiv al unui grup restrâns, şi de pierderea iniţiativei în elaborarea şi promovarea strategiilor de dezvoltare economică şi socială a României.
Aceste patru temeiuri constituie şi cheia înţelegerii necesităţii şi obiectivelor Platformei politice pe care o anunţăm astăzi:
1. constituirea, în interiorul P.N.L., conform actualului statut, a unei baze de coagulare politică, menite ca, atât pe calea dialogului instituţional, cât şi pe calea competiţiei politice, să determine clarificarea strategică şi doctrinară în interiorul acestui partid, în beneficiul tuturor celorlalte forţe de centru-dreapta;
2. constituirea unui vehicul politic care să îşi asume public misiunea menţinerii pe agenda politică a imperativului unificării forţelor de centru-dreapta prin colaborare şi dialog cu toate forţele politice relevante;
3. crearea premiselor lansării unei dezbateri publice care va duce la clarificarea doctrinară fără de care nu poate exista o identitate politică şi doctrinară a polului de centru-dreapta modern şi european;
4. constituirea unei punţi de legătură între forţele politice actual constituite care se revendică de centru-dreapta şi marea masă de simpatizanţi care şi-au asumat ideile politice de centru-dreapta, dar care sunt menţinuţi în afara dialogului şi a circuitului politic de către actualele forţe politice.
În plus, analiza scenariilor plauzibile pentru momentul postaderare arată că o astfel de platformă politică este o necesitate în oricare dintre aceste scenarii:
* scenariul 1: subzistenţa Alianţei în forma curentă, cu continuarea actualelor lupte interne; în acest scenariu, Platforma este necesară ca să menţină vii aspiraţia la unitate şi reperele doctrinare, condiţii ale menţinerii speranţei electoratului de dreapta că există forţe politice conştiente de criza Alianţei;
* scenariul 2: alegerile anticipate; în acest scenariu, Platforma este necesară ca instrument politic apt să contribuie la evitarea repetării greşelilor trecutului recent; astfel, Platforma va oferi soluţii alternative la varianta perdantă în care P.D. şi P.N.L. reiau experimentul eşuat al unei alianţe conjuncturale care, pentru un nou ciclu electoral, să nu ducă nicăieri din cauza absenţei unui plan strategic constructiv, înlocuit doar cu dorinţa de a accede la putere şi la funcţii;
* scenariul 3: constituirea unei alte majorităţi parlamentare prin izolarea unuia dintre membrii Alianţei; platforma este necesară ca mijloc de continuare a proiectului de unificare a forţelor de centru-dreapta.
Pe scurt, atât situaţia curentă, cât şi perspectivele politice justifică şi fac necesar efortul construirii unei Platforme pe liniile mai sus definite. Platforma politică pe care o anunţăm astăzi nu creează, ci exprimă un curent de opinie existent deja atât în P.N.L., cât şi în rândurile liberalilor neafiliaţi la acest partid. Este nevoie însă ca acest curent de opinie să se exprime într-un cadru statutar şi să se consolideze pentru a putea contribui mai mult decât până acum la dezbaterea internă, la elaborarea şi la adoptarea deciziilor strategice de care depinde viitorul politicii liberale de dreapta. Această platformă politică îşi revendică legitimitatea de la actual statut. Deşi nu suntem de acord cu modificările introduse la ultimul congres prin care a fost restrânsă democraţia internă, înţelegem să respectăm statutul şi să ne organizăm potrivit prevederilor lui, ca un grup statutar distinct de grupul care alcătuieşte actuala conducere a P.N.L. Nu putem să asistăm pasivi la derapajele sale strategice şi să acceptăm riscul de a trăi doar din invocarea istoriei noastre îndelungate, în timp ce deciziile adoptate în ultimul timp ar putea să pună capăt acestei istorii. Din fericire, cei mai mulţi liberali şi-au păstrat spiritul critic şi doresc ca dialogul să genereze ideile şi programele alternative de natură să asigure reforma şi relansarea P.N.L. şi a dreptei româneşti în ansamblu.
Considerăm că cinci sunt priorităţile de acţiune ale Platformei noastre şi dorim ca anunţul public privind constituirea acestei Platforme să coincidă cu lansarea dezbaterii în legătură cu aceste cinci direcţii prioritare:
1. direcţia strategică a P.N.L.;
2. direcţia agendei guvernării şi a exerciţiului guvernării;
3. direcţia relansării P.N.L.;
4. direcţia doctrinară;
5. direcţia de unificare a forţelor de centru-dreapta.

1. Direcţia strategică a P.N.L.
În istoria sa postdecembristă, P.N.L. a parcurs mai multe etape.
1. În perioada 1990-1992, P.N.L. a avut şansa să unifice mişcarea anticomunistă şi să organizeze o mare forţă politică democratică. Erorile strategice din acea perioadă explică pierderea acestei şanse de către P.N.L. şi valorificarea ei de către Corneliu Coposu, care a avut verticalitatea de a se opune forţelor neocomuniste şi consecvenţa de a da un ideal Convenţiei Democrate.
2. Ca urmare a ratării acestei şanse, P.N.L. a trebuit să străbată deşertul anilor 1992-1995, perioadă în care ajunsese la stadiul de facţiune liberală, în concurenţă cu celelalte facţiuni rezultate în urma repetatelor sciziuni.
3. Unificarea liberalilor într-un singur partid a fost un proces îndelungat, sinuos şi contradictoriu, realizat în perioada 1995-2003. În această perioadă, P.N.L. a cunoscut şi experienţa guvernării 1996-2000, experienţă posibilă tocmai pentru că ideea politică a lui Corneliu Coposu de a unifica forţele anticomuniste a permis câştigarea alegerilor de către Convenţia Democrată şi formarea guvernului împreună cu U.D.M.R. şi U.S.D. Această coaliţie de coaliţii nu a putut avea însă unitatea şi coerenţa necesare pentru a asigura o guvernare eficientă a României. Printr-o strategie curajoasă, P.N.L. a reuşit să îşi asigure supravieţuirea parlamentară în anul 2000, dar forţele de dreapta, în ansamblul lor, au înregistrat un recul drastic. Liberalii au rămas singura forţă de dreapta reprezentată în Parlament, dar ponderea lor în cele două camere nu era suficientă pentru a utiliza armele politice specifice opoziţiei, respectiv moţiunile simple şi moţiunile de cenzură.
4. La sfârşitul perioadei 1995-2003, P.N.L. a constatat că, în pofida unificării, liberalii nu erau atât de numeroşi încât să poată câştiga de unii singuri alegerile parlamentare şi prezidenţiale. După o dezbatere tensionată, în care s-a pus problema alegerii între un joc politic minor, a cărui miză era supravieţuirea parlamentară, şi un joc politic major, a cărui miză era guvernarea României, P.N.L. a avut resursele interne pentru a hotărî formarea Alianţei D.A.
5. Alianţa a echilibrat scena politică în anii 2003 şi 2004, iar la sfârşitul anului 2004 a câştigat alegerile prezidenţiale, creând astfel premisa formării unui guvern de coaliţie, dar cu o componentă majoritară P.N.L.-P.D.
6. Formarea Alianţei D.A. a fost însă numai primul pas strategic în procesul de unificare a forţelor de centru-dreapta. Acest proces nu se poate finaliza fără formarea unui mare partid de centru-dreapta. Într-adevăr, coaliţia care a condus România în anii 1996-2000 şi coaliţia care conduce astăzi ţara au demonstrat că, în pofida asumării unui program comun, nu au fost apte să asigure unitatea şi coerenţa fără de care nu este posibilă o guvernare eficientă. Proiectul politic al fuziunii P.N.L.-P.D., dezbătut în perioada 2004-2006, a fost gândit ca un pas strategic firesc prin care să se împlinească unificarea forţelor de dreapta. Din păcate, acest proiect politic a fost ratat, iar responsabilitatea aparţine nu numai P.N.L., ci şi P.D.

Atragem atenţia că raţiunea alianţei D.A. nu a fost doar construirea unei alternative la P.S.D., ci şi construirea unei forţe politice capabile să guverneze România în mod eficient şi să instituie un nou mod de a face politică, pentru a marca diferenţa necesară faţă de toate guvernările postdecembriste anterioare. Alianţa a apărut nu numai pentru a permite P.N.L. şi P.D. să construiască o alternativă temporară la P.S.D., ci şi, mai ales, ca o primă formulă de unificare a forţelor politice de centru-dreapta care trebuia să se împlinească prin formarea unui mare partid de centru-dreapta, ca alternativă pe termen lung la actualul mod de a face politică, alternativă aptă să echilibreze scena politică. O adevărată unificare a dreptei se va produce numai atunci când se va găsi o formulă politică nu doar pentru unul, ci pentru mai multe cicluri electorale. Este deci extrem de grav să se afirme, aşa cum se face în Declaraţia Delegaţiei Permanente a P.N.L., din 24 februarie 2006, că ?odată cu dispariţia raţiunii Alianţei (ex. alternativa la P.S.D.), aceasta dispare fără efecte asupra partidelor componente?.

Liberalii s-au întors astfel la jocul politic cu miză mică, uitând că un asemenea joc nu le-a asigurat şi nu le-ar putea asigura o poziţie majoră pe scena politică pentru simplul motiv că un partid de miză mică nu îşi propune să câştige alegerile, ci doar să supravieţuiască parlamentar. Dar lupta pentru supravieţuirea parlamentară este dură, iar P.N.L. pare să fi uitat şi eşecul dureros înregistrat la alegerile parlamentare din 1992, ca urmare a unei grave erori de strategie, şi dificultăţile perioadei 1992-1996, în care nu a avut reprezentare parlamentară. Pe scurt, o întemeiere analitică superficială, o viziune îngustă pe termen scurt, o totală lipsă de viziune pe termen lung, precum şi o voinţă politică paralizată de obsesia actelor politice mărunte pun sub semnul întrebării chiar viitorul partidului.

Iată de ce este nevoie de o dezbatere internă reală, la capătul căreia liberalii să poată spune, în cunoştinţă de cauză, dacă îşi asumă jocul politic minor ? a cărui miză este supravieţuirea parlamentară ? sau înţeleg că o politică mare nu se poate face decât într-un partid mare şi curat. Platforma pe care o prezentăm astăzi este menită să exprime poziţia noastră în contextul acestei dezbateri şi să creeze un cadru pentru solidarizarea tuturor celor care cred că viitorul P.N.L. depinde, în egală măsură, de realizarea a patru obiective: o nouă viziune asupra guvernării prin asumarea eşecurilor şi a corecţiilor necesare pentru depăşirea acestora, reforma internă, clarificarea doctrinară şi elaborarea unui nou proiect politic de unificare a forţelor de centru-dreapta.

2. Direcţia agendei guvernării şi a exerciţiului guvernării
P.N.L. se află la guvernare de aproape doi ani. Un timp suficient pentru ca P.N.L. să folosească şansa de a se poziţiona pe un trend ascendent. Din nefericire, nu s-a întâmplat aşa. Deşi a beneficiat la guvernare de o conjunctură economică favorabilă (creştere economică, scăderea inflaţiei, şomaj relativ scăzut), P.N.L. a pierdut iniţiativa în lansarea şi aplicarea strategiilor de politici publice şi dezvoltare economică. În prezent, există o percepţie crescândă la nivelul cetăţenilor că P.N.L. este mai interesat de funcţii şi rente decât de elaborarea şi aplicarea politicilor economice şi sociale în folosul oamenilor. În loc să fie motorul guvernării şi forţa care creează trenduri, P.N.L. este mai degrabă împins şi ţinut la suprafaţă de actualele trenduri. Cât timp trendurile sunt pozitive, incompetenţa rămâne mascată. Dar trendurile se pot schimba oricând şi incompetenţa este un factor major în producerea schimbării lor. Realitatea este că ascendentul avut de P.N.L. după alegerile din anul 2004 a fost pierdut ca urmare a unor erori în poziţionarea politică sau în conducerea guvernului, situaţie deja confirmată de ultimele sondaje

1. Incapacitatea preşedintelui P.N.L. de a depăşi rolul de şef al unui grup din P.N.L. şi de a-şi asuma rolul de prim-ministru
Preşedintele P.N.L., având cea mai mare vizibilitate ca prim-ministru, a ajuns să fie perceput drept un om politic lipsit de viziune şi de coerenţă, ezitant în luarea deciziilor şi având un nivel redus de implicare personală în rezolvarea problemelor majore cu care se confruntă naţiunea. Ezitările şi neimplicarea sunt contabilizate de întregul P.N.L. Iar lipsa de viziune şi de reflexe politice ? altele decât cele care ţin de situaţia politică personală ? devin, în ochii opiniei publice, defecte ale întregului partid.

Câteva exemple sunt edificatoare:
* refuzul alegerilor anticipate (spectacolul impardonabil al anunţării demisiei guvernului şi revenirea asupra deciziei anunţate) şi sabotarea proiectului de fuziune;
* implicarea târzie a prim-ministrului în inundaţiile din Banat şi replica nefericită dată sinistraţilor privind ?hotelul? ce nu le poate fi pus la dispoziţie;
* neimplicarea în soluţionarea conflictului social generat de greva profesorilor din toamna anului 2005, pe care, în mod colectiv, i-a calificat drept evazionişti, care a determinat prelungirea nefirească a acestui conflict ? cu un impact social negativ puternic;
* neimplicarea în problema gripei aviare, unde lipsa de coordonare a mai multor miniştri cu atribuţii în acest domeniu a devenit evidentă, generând pierderi suplimentare pentru populaţie şi economie; numai la solicitarea expresă a Preşedintelui ţării prim-ministrul a acceptat să îşi exercite rolul de coordonare a activităţii miniştrilor implicaţi în problema gripei aviare.
Preşedintele P.N.L., asumându-şi responsabilitatea funcţiei de prim-ministru, nu a înţeles că această funcţie înseamnă depăşirea intereselor de grup, colaborare dincolo de clivaje politice, implicare în problemele importante ale ţării, buna coordonare a echipei guvernamentale şi disponibilitate de a depune un efort substanţial pentru îndeplinirea atribuţiilor.

2. Ratarea reformei administrative
Punând pe primul plan interese politicianiste de grup, preşedintele P.N.L., ca exponent al conducerii actuale a P.N.L., a pierdut iniţiativa şi în domeniul celei mai importante reforme din etapa actuală: transformarea radicală a administraţiei publice şi modernizarea instituţiilor statului.
Un exemplu edificator în acest sens este modul de abordare, de către P.N.L., a reformei administraţiei publice centrale ? angajament asumat de către Alianţa D.A în campania electorală. Într-o primă etapă, conducerea actuală a P.N.L. a preferat să temporizeze reforma administraţiei centrale, iar ulterior, când costul de imagine al amânării a devenit prea mare pentru P.N.L., preşedintele P.N.L. a avut o abordare birocratică, care nu are nimic comun cu valorile liberale. În loc de analiza atribuţiilor actuale ale fiecărui minister şi ale fiecărei agenţii şi de distribuirea acestora în funcţie de cerinţele modernizării instituţiilor statului, prim-ministrul a impus o soluţie de reducere cu 30% a numărului de secretari de stat, demonstrând încă o dată că nu are calităţile administrativ manageriale cerute de funcţia pe care o ocupă.
Suntem convinşi că, fără o reformă reală care să facă instituţiile statului eficiente, capabile să asigure respectarea legilor şi respingerea corupţiei, România nu va reuşi să progreseze pe măsura potenţialului pe care îl are şi să folosească şansa intrării în Uniunea Europeană pentru accelerarea acestui progres. De aceea, considerăm că, în mod normal, P.N.L. trebuie să relanseze reforma administraţiei centrale şi a celorlalte instituţii ale statului pe baza unor principii şi criterii clare:
* focalizarea activităţii fiecărui minister şi a fiecărei agenţii centrale pe elaborarea şi/sau implementarea, după caz, de politici publice şi reglementări pentru dezvoltarea şi buna funcţionare a domeniului specific pentru care poartă răspunderea; nu numărul de miniştri sau de secretari de stat negociat între partide este cel care determină numărul de ministere, departamente sau agenţii, ci, dimpotrivă, identificarea domeniilor specifice care necesită politici adecvate este ceea ce conduce la un anumit număr de miniştri şi secretari de stat;
* separarea reală şi clară a nivelurilor de responsabilitate: responsabilitatea politică (ministru, secretar de stat) şi responsabilitatea administrativă (secretar general, director);
* adoptarea de structuri simple pentru fiecare minister: standard pentru serviciile funcţionale şi flexibile pentru serviciile operaţionale, adaptate la specificul domeniului;
* decongestionarea guvernului de agenţiile guvernamentale, a căror reducere ca număr şi realocare la nivelul ministerelor este imperios necesară;
* repoziţionarea corpului funcţionarilor publici din administraţia publică, care, având la temelie criteriile de pregătire profesională şi integritate, ar trebui ca, prin veniturile pe care le realizează, să se situeze în cadrul clasei mijlocii;
* corelarea reformei administraţiei centrale cu politicile de descentralizare şi deconcentrare administrativă.

3. Incapacitatea de a fructifica in mod corespunzător reformele cu rezultate pozitive
Preşedintele şi conducerea actuală a P.N.L. au fructificat necorespunzător şi reformele cu rezultate pozitive în care au fost implicaţi direct miniştrii liberali. De exemplu, reforma fiscală, deşi a contribuit decisiv la îmbunătăţirea mediului de afaceri în anul 2005, totuşi, prin modul în care a fost gestionată şi, mai ales, prin faptul că nu a reuşit să ofere o perspectivă fiscală clară pentru următorii ani, a determinat acumularea unei nemulţumiri evidente în rândul oamenilor de afaceri.
Deşi prim-ministrul şi ministrul finanţelor au promis de mai multe ori că vor prezenta o strategie fiscală, nu şi-au ţinut promisiunea, întreţinând o stare de confuzie în mediul de afaceri prin diferite declaraţii oficiale cu privire la majorarea sau nemajorarea unor impozite şi taxe. Din nou, această stare de confuzie provine din lipsa unei gândiri strategice, deoarece o politică fiscală realistă pe termen mediu poate fi elaborată numai prin opţiuni clare cu privire la diferite politici economice şi sociale pe termen mediu şi lung. În acest sens, este necesar ca P.N.L. să supună dezbaterii, în interiorul partidului şi în afara acestuia, o serie de opţiuni politice pe termen mediu şi lung importante pentru viaţa oamenilor, dar şi pentru elaborarea oricărei strategii fiscale realiste:
opţiunea privind evoluţia viitoare a nivelului pensiilor pentru toţi pensionarii care nu vor putea beneficia de participarea la sistemul privat de pensii obligatoriu fie pentru că deja sunt pensionari, fie pentru că sunt încă în viaţa activă, dar au depăşit limita de vârstă care îi fac eligibili pentru sistemul privat de pensii; este o opţiune esenţială pentru standardul de viaţă al pensionarilor, deoarece, dacă se condiţionează nivelul pensiilor acestora numai de mărimea resurselor din contribuţiile pentru pensii, atunci vor fi condamnaţi la sărăcie; într-adevăr, trebuie să se ţină cont de faptul că mulţi români lucrează în străinătate, ponderea populaţiei în vârstă va creşte, mărimea cotelor de asigurări sociale este mare şi trebuie redusă, sistemul actual de pensii este distorsionat de existenţa unor grupuri sociale care au obţinut pensii privilegiate,
* cu mult mai mari decât pensiile care le-ar reveni pe baza sistemului general aplicabil majorităţii pensionarilor;
* opţiunea privind direcţiile continuării reformei în domeniul sănătăţii, deoarece sistemul actual, cu toate îmbunătăţirile aduse, este încă deficitar în promovarea mecanismelor pieţei cu privire la alocarea resurselor şi la influenţarea persoanelor în adoptarea unui comportament care să prevină îmbolnăvirile şi accidentele;
* opţiunea privind continuarea reformelor în domeniul educaţiei, pentru o racordare mai bună la cerinţele viitoare ale pieţei muncii din România şi Uniunea Europeană, şi prevenirea creşterii numărului de şomeri cu diplomă;
* opţiunea privind limitele angajării de cheltuieli pentru armată şi operaţiuni militare în afara graniţelor ţării, pornind de la angajamentele asumate în cadrul NATO şi de la realitatea că România este o ţară în curs de dezvoltare;
* opţiunea privind politicile economice pentru creşterea productivităţii şi a competitivităţii, folosirea avantajelor pieţei unice şi trecerea la moneda unică euro;
* opţiunea privind realizarea unui nou contract social de parteneriat între patronate şi sindicate pentru perioada 2007-2010.

4. Preluarea practicilor negative ale fostei guvernări
Conducerea actuală a P.N.L. a învăţat rapid practicile negative ale fostei guvernări de înfrângere a democraţiei în domeniul economic, constând în perpetuarea rectificărilor bugetare prin ordonanţe de urgenţă.

Subdimensionarea cronică a resurselor publice permite prim-ministrului să aloce plusul de resurse, în mod repetat în cursul unui singur an, prin ordonanţe de urgenţă, ocolind dezbaterea parlamentară. Întrucât ordonanţa are efect imediat, cheltuielile fiind efectuate sau angajate pe baza noilor resurse alocate, Parlamentul este redus la o simplă maşină de vot a unor ordonanţe deja aplicate. În acest fel, este deschis drumul spre alocarea banului public în mod netransparent, la ?mica înţelegere?, cu consecinţa risipirii resurselor prin efectuarea de cheltuieli neoportune şi neeficiente.

Un alt exemplu de reformă iniţiată de liberali ? restituirea proprietăţilor preluate abuziv de către statul comunist ? se desfăşoară greoi şi a fost numai o chestiune de timp până când, într-un climat de obedienţă, ca cel instaurat în P.N.L., să apară cazuri grave de corupţie în acest domeniu, cum s-a întâmplat la Iaşi, unde restituirea a fost condiţionată de mită într-o formă sau alta; P.N.L. trebuie să iniţieze o campanie politică pentru finalizarea în cel mai scurt timp a acestui proces, deoarece durează de peste 16 ani, timp în care activele în cauză sunt scoase din circuitul economic şi lipsite de investiţii, având situaţia juridică neclară.

5. Absenta unei strategii postaderare
Dar dovada cea mai clară a lipsei de viziune a actualei conduceri este absenţa oricărei preocupări în P.N.L. în ceea ce priveşte direcţiile strategice de dezvoltare economică. Astfel, cu numai câteva luni înainte de intrarea României în UE, P.N.L. şi preşedintele acestuia nu au o viziune politică şi o strategie cu privire la dezvoltarea pe termen mediu şi lung şi la priorităţile economice în perioada postaderare. Acest lucru este cu atât mai grav cu cât, în această toamnă, România are obligaţia să prezinte Uniunii Europene două documente de maximă importanţă pentru dezvoltarea sa economică ? programul naţional de reformă, legat de cerinţele Agendei Lisabona, recent refocalizată pe creştere economică şi crearea de locuri de muncă, şi programul de convergenţă pentru îndeplinirea criteriilor de trecere în perspectivă la moneda unică euro. Aceste documente ar fi trebuit să fie deja supuse unor dezbateri publice reale şi consolidate printr-un nou parteneriat social cu sindicatele şi patronatele.
Există pericolul ca aceste documente, care urmează să fie prezentate Comisei Europene şi prin care ar trebui să se susţină interesele României, să fie lipsite de coerenţa necesară în absenţa unei viziuni şi a unei strategii de dezvoltare economică a României pe termen mediu şi lung, în etapa postaderare. Există pericolul ca, în loc să fie ceva constructiv, să fie iar ceva făcut în pripă şi de formă. Există şi un motiv care ţine de managementul politic al partidului prin care se explică pierderea iniţiativei politice în acest domeniu: neimplicarea în elaborarea strategiilor P.N.L. a specialiştilor din comisiile de specialitate ale partidului. Conducerea P.N.L. nu a acordat atenţia cuvenită promovării specialiştilor din aceste comisii, renunţând la criteriile profesionale de competenţă, efort şi rezultate, în favoarea obedienţei personale şi a apartenenţei la grupuri de interese restrânse. Dar nu explicaţiile şi scuzele contează. Ceea ce contează este că, în calitate de partid care deţine şefia guvernului, P.N.L. ar fi trebuit să fie liderul acestei dezbateri naţionale. Absenţa unui asemenea gest, de a iniţia şi stimula o dezbatere necesară din punct de vedere politic şi dorită de către companiile şi cetăţenii români, este îngrijorătoare şi reprezintă un eşec major pentru conducerea P.N.L..

Apreciem că P.N.L. trebuie să recapete iniţiativa politică în domeniul strategiei postaderare, pe termen mediu şi lung. Începutul ar trebui să fie făcut cu însăşi strategia economică. Viziunea şi strategia economică nu pot fi rezumate doar la planurile cerute de Uniunea Europeană. În acest scop, se impun acţiuni politice imediate, inclusiv prin reactivarea reală a comisiilor de specialitate ale partidului. În mod normal, următoarele repere ar trebui să fie supuse dezbaterii în partid:

* asumarea de către întregul partid a unei viziuni cu adevărat ambiţioase privind dezvoltarea ţării, care să scoată ideea de strategie economică din zona rutinei şi a lucrului făcut de formă;
* în centrul acestei viziuni trebuie situată transformarea României într-una dintre cele mai competitive economii din Europa, capabilă să asigure o creştere economică ridicată, pe o perioadă lungă de timp, fără a genera dezechilibre macroeconomice, care să permită atingerea unui standard de viaţă european;
* asumarea de către întregul partid, ca obiectiv strategic prioritar, a atingerii unui standard de viaţă european în perioada postaderare, ceea ce presupune curajul şi ambiţia de a stabili, ca principal indicator de performanţă economică pentru cuantificarea atingerii acestui obiectiv, venitul naţional brut pe cap de locuitor, acesta urmând să constituie unul dintre criteriile performanţei strategice naţionale; dacă, în anul 2005, acest indicator pentru România se situa la numai 35% din media Uniunii Europene, iar pe termen lung el trebuie să ajungă la nivelul mediei din Uniunea Europeană; acestui obiectiv strategic prioritar urmează să i se subordoneze toate celelalte obiective economice.

Pentru ca viziunea P.N.L. cu privire la dezvoltarea României în perioada postaderare să devină realitate, ar fi, în mod evident, necesare demersuri conexe. Sunt necesare prognoze pentru a stabili un orizont de timp realist privind atingerea obiectivului strategic, cu precizarea performanţelor de parcurs, care să cuprindă, de exemplu, ca o primă etapă distinctă, perioada 2007-2013, care coincide cu actuala perspectivă financiară a Uniunii Europene. De asemenea, ar fi necesară elaborarea programelor cheie multisectoriale şi sectoriale de dezvoltare, inclusiv pentru sectoarele care, astăzi, constituie o frână în calea creşterii productivităţii şi a competitivităţii: mediul de afaceri; infrastructura; energia; agricultura şi dezvoltarea rurală; turismul; educaţia şi resursele umane; societatea informaţională; cercetarea-dezvoltarea; sistemele de asigurări sociale ? pensii şi sănătate; asistenţa socială şi alte programe sociale; mediul înconjurător.

În concluzie, P.N.L. poate stopa pierderea sa de credibilitate numai dacă prim-ministrul, miniştrii liberali şi ceilalţi membri ai partidului îşi exercită funcţiile publice încredinţate în mod competent şi eficient, în folosul cetăţenilor, iar partidul recâştigă iniţiativa politică necesară pentru elaborarea şi promovarea strategiilor şi reformelor în domeniul economic şi social. Pentru ca aceasta să se întâmple, este însă necesar ca preşedintele P.N.L. să facă un efort sincer de a depăşi sfera intereselor politice personale şi de grup şi să redeschidă partidul dialogului democratic şi expertizei profesioniştilor în politici publice care, actualmente, sunt respinşi sau marginalizaţi.

3. Direcţia relansării P.N.L.
Până la Congresul din februarie 2005, P.N.L. s-a aflat într-un proces încet, ezitant, dar continuu de dezvoltare organizaţională. Transformarea unui conglomerat de grupuri şi indivizi într-o organizaţie politică funcţională nu era ceva uşor, dar exista un proiect în acest sens. Lucrurile nu erau perfecte şi au fost mult încetinite de tensiunile interne, dar s-au făcut eforturi pentru instituţionalizarea unor practici şi încurajarea unei anumite culturi organizaţionale. Congresul din februarie 2005 a oprit acest trend şi l-a răsturnat. Astăzi, există pericolul ca P.N.L. să degenereze într-o structură de tip oligarhic.

Două sunt cauzele acestui pericol.

1. Instituţionalizarea practicilor nedemocratice
Statutul transformă votul pe listă, dintr-un mijloc complementar şi excepţional, într-o practică exclusivă. Toţi recunoaştem că votul pe lista poate şi trebuie folosit în anumite împrejurări. Am susţinut cu toţii introducerea sa în P.N.L. într-un moment de criză profundă a partidului, ca mijloc de stabilizare şi relansare. Aşa cum statele abolesc legislaţia normală în cazuri excepţionale, tot aşa au fost momente, în istoria recentă a P.N.L., când această procedură a fost justificată. De asemenea, pot exista interpretări care spun că anumite corpuri ale unei organizaţii pot fi alese pe listă, în mod complementar cu celelalte proceduri. Dar, după un an şi jumătate de experiment, apare clar că este înţelept să se renunţe la acest sistem.

Aplicarea, în fiecare organizaţie judeţeană, a principiului ?câştigătorul ia totul? a dus la marginalizarea a numeroase personalităţi, cărora li s-a blocat accesul la mecanismele de decizie. Consecinţa este că numeroşi oameni de valoare fie s-au resemnat, fie se află în opoziţie faţă de echipele câştigătoare, fie au fost excluşi, fie au demisionat pur şi simplu din partid, fie, mai grav, au migrat către alte partide. Prin resursele umane pe care le are, P.N.L. se bucură de un avantaj competitiv în raport cu celelalte partide. Acest avantaj nu a fost însă valorificat din cauza dezastrului produs de noul statut. Indiferent ce am crezut despre utilitatea acestei formule în trecut, astăzi trebuie să recunoaştem cinstit, cu toţii, că ea este falimentară şi trebuie să învăţăm din lecţia dezastrului provocat de ea în P.N.L.

Istoria ne spune că, atunci când s-a arătat funcţională, procedura pe liste a presupus că liderii au standarde etice şi democratice deosebite. În cazul P.N.L. însă, deşi acest sistem de vot a fost impus de actuala conducere a partidului, rezultatele alegerilor din organizaţiile judeţene au fost validate numai atunci când ele au dat câştig de cauză echipelor agreate de actuala conducere. Ori de câte ori au fost câştigătoare echipe cu privire la care grupul care conduce P.N.L. are suspiciuni de infidelitate, validarea alegerilor în organizaţiile judeţene a fost fie amânată, sub diferite pretexte, fie chiar refuzată. S-a impus astfel repetarea arbitrară a alegerilor în organizaţiile judeţene considerate rebele, pentru a se da câştig de cauză formulelor de conducere concepute la centru.

Asemenea practici sufocă democraţia internă şi descurajează valorile. Astfel se explică de ce, în absenţa unor mecanisme interne de selectare şi promovare în funcţie de competenţă şi de onestitate, P.N.L. iroseşte, în loc să valorifice resursele umane pe care le are. Mai mult, încurajaţi de logica excluderii introdusă de noul statut, unii lideri au introdus în partid politica ?pumnului în gură? şi a excluderilor.

Iată de ce se impune modificarea Statutului. Pe baza acestei modificări, va fi posibilă reluarea procedurilor democratice interne şi consolidarea structurilor de conducere la nivel naţional şi la nivel local. Criteriile de competenţă şi onestitate trebuie să fie repuse în funcţiune, pentru a asigura posibilităţile de exprimare tuturor personalităţilor partidului.

2. Confuzia cu privire la relaţia dintre afaceri şi politică

P.N.L. a întârziat să adopte reguli clare pentru delimitarea afacerilor de politică. Funcţionarea sistemului politic democratic nu este posibilă fără o asemenea delimitare. Este firesc ca P.N.L. să promoveze capitalismul şi să încurajeze afacerile. Este însă nefiresc ca P.N.L. să se pună în slujba unor oameni de afaceri sau să împrumute de la P.S.D. ?capitalismul de cumetrie? şi sistemul de extragere a rentelor din economie în beneficiul unor protejaţi. În aceste condiţii, P.N.L. are nevoie de o clarificare serioasă.

Este urgentă adoptarea unor prevederi statutare care să împiedice, în interiorul partidului, confuzia dintre politică şi afaceri. Nu este vorba despre a interzice oamenilor de afaceri să fie membri ai unui partid. Cu atât mai mult nu este vorba despre a interzice oamenilor de afaceri să fie membri ai P.N.L. Când însă oamenii de afaceri au o poziţie dominantă într-un anumit grup de interese, este firesc ca, atunci când doresc să aibă acces la activitatea de conducere a unui partid, să se desprindă de afacerile personale. Este un principiu acceptat în toată lumea civilizată. Dar, până la urmă, este un principiu de bun simţ: ca om politic, eşti, înainte de orice, reprezentatul binelui public. Cei care aspiră la poziţii de lideri în P.N.L. trebuie să ştie că angajamentul de lider P.N.L. nu este o slujbă ?cu jumătate de normă?. Altfel, partidul riscă să devină instrumentul politic de negociere a intereselor economice ale unui anumit grup de afaceri. Experienţa P.N.L. din ultimii ani arată cât de gravă este crearea percepţiei publice cu privire la legătura dintre anumiţi lideri liberali şi un anumit grup de afaceri. Liberalii trebuie să înveţe din această experienţă şi să nu o mai repete niciodată.

4. Direcţia clarificării doctrinare

Date fiind cele de mai sus, este evident că momentul clarificării doctrinare nu mai poate fi amânat sau expediat cu sloganuri şi referiri istorice lipsite de conţinut. Presiunea este cu atât mai mare în P.N.L. pentru că, de cele mai multe ori, liberalii care s-au opus unificării forţelor de dreapta au invocat argumentul doctrinei liberale, deşi nu au făcut niciodată dovada că ar avea cu adevărat o abordare doctrinară. Iată de ce, precizând că ne exprimăm ataşamentul faţă de principiile şi valorile liberale, este necesar să prezentăm propria noastră viziune despre liberalismul în care credem. Într-o lume post-liberală, în care elemente ale liberalismului se regăsesc în practica şi în doctrina aproape tuturor forţelor politice noi, ne revendicăm de la dimensiunea de dreapta a liberalismului contemporan. Fără pretenţia de a epuiza substanţa dezbaterii cu privire la principiile şi valorile liberalismului de dreapta, dorim să subliniem câteva elemente relevante pentru actualul context romanesc. Sperăm însă că prezentarea acestor elemente ar putea fi începutul unei dezbateri reale în P.N.L., în Alianţă şi în spaţiul public, la capătul căreia să se contureze identitatea noastră doctrinară prin lămurirea principiilor şi valorilor noastre, prin asumarea liberalismului de dreapta şi prin clarificarea relaţiei cu dimensiunea de centru-stânga sau chiar stânga a liberalismului contemporan.

În acelaşi timp, ca liberali, suntem conştienţi că polul politic de centru-dreapta nu se poate întemeia numai pe doctrina liberală, ci presupune armonizarea tuturor doctrinelor dreptei.

1. Ce fel de liberali suntem?

1. Liberalismul dreptei contemporane este un liberalism al responsabilităţii

Valoarea centrală a liberalismului este libertatea ? ea stă deasupra tuturor valorilor politice. Statul e doar protectorul, nu sursa libertăţii. Dar a avea libertate înseamnă a avea şi responsabilitatea pentru modul în care este folosită. De aceea, în liberalismul de dreapta contemporan, responsabilitatea este valoarea politică fundamentală, alături de libertate. Liberalismul pe care ni-l asumăm este o doctrină a responsabilităţii în două sensuri:

a. asumarea de responsabilitate de către membrii societăţii. Individul este primul responsabil pentru tot ceea ce este şi ce face. Nu poate aştepta de la societate sau stat rezolvarea tuturor problemelor sale. Rostul politicii liberale este acela de a face oamenii independenţi, iar nu dependenţi de stat. Ori de câte ori este posibil, oamenii trebuie lăsaţi să se autoguverneze. În materie de guvernare, individul are prioritate în faţa comunităţii locale, iar comunitatea locală, în faţa statului.

b. asumarea de responsabilitate de către oamenii politici. Cei care intră în politică trebuie să accepte că sunt responsabili pentru toată comunitatea şi pentru binele public, iar nu doar pentru interesele unui grup sau ale unei elite, fie ea şi capitalistă. A fi om politic este un angajament de a lucra pentru binele public. Cei care nu înţeleg acest principiu clamează degeaba valorile liberalismului, căci libertatea şi puterea politică presupun mari responsabilităţi faţă de tot electoratul, nu numai faţă de un grup restrâns.

Înţelegerea raportului dintre libertate şi responsabilitate şi a raportului dintre oamenii politici şi electorat este definitorie pentru liberalismul de dreapta. Electoratul nu este o masă amorfă. Pentru liberalismul de dreapta, politica nu este un raport între conducători şi mase. Cel mai important actor al jocului politic democratic este cetăţeanul. Electoratul este asociaţia cetăţenilor liberi, care îşi aleg şi îşi cenzurează reprezentanţii în Parlament sau în consiliile locale şi judeţene. Tocmai pentru a face posibilă această dublă valenţă a raportului dintre electorat şi oamenii politici, structurile executive generate de organele reprezentative sunt responsabile în faţa acestora.

2. Liberalismul dreptei contemporane este un liberalism al egalităţii în faţa legii

Toţi membrii societăţii, ca indivizi, şi toate grupurile sociale, profesionale, culturale, etnice sau religioase trebuie să respecte principiul egalităţii în faţa legii. Ca urmare, nimeni ? chiar dacă are mii de angajaţi, este milionar, are o mare putere economică sau politică ? nu poate pretinde să fie deasupra legii. Nu ne putem pretinde adepţi ai liberalismului de dreapta atât timp cât nu acceptăm acest principiu fundamental.

3. Liberalismul dreptei contemporane este un liberalism antioligarhic şi popular

Grupurile politice şi de afaceri, capitaliştii şi toţi cei care au avere şi putere sunt parte a societăţii ca toată lumea, nu deasupra ei. Liberalismul dreptei contemporane nu consideră că aceştia ar trebui să fie privilegiaţi politic. Aşa cum liberalismul susţine egalitatea şanselor, tot aşa el susţine că statutul politic şi reprezentarea politică a oricărei persoane nu trebuie să derive din venitul acesteia sau din poziţia ei socială. Cine vrea să discrimineze în funcţie de venit şi să creeze un partid pentru anumite categorii, delimitate pe această bază, se situează în afara liberalismului şi devine un promotor al doctrinelor oligarhice. Credem că liberalismul trebuie să se adreseze tuturor, nu doar unui grup de 5%-10% din electorat care are un anumit nivel al venitului sau care se bucură de apartenenţa la un grup social. Chiar dacă suntem conştienţi că există grupuri sociale mai înclinate spre liberalism şi altele mai puţin înclinate, suntem pentru un liberalism cald, modest, generos, deschis tuturor, nu pentru unul sectar, infatuat şi discriminatoriu.

4. Liberalismul dreptei contemporane este un liberalism care promovează capitalismul concurenţei oneste

Liberalismul de dreapta susţine competiţia onestă, proprietatea şi iniţiativa liberă. Deşi imperfecte, capitalismul şi piaţa liberă sunt cele mai eficiente sisteme economice posibile. Liberalismul dreptei contemporane susţine o economie curată, fără baroni, monopolişti sau oligarhi. Avem nevoie de o economie în care fiecare jucător concurează onest pentru pieţe şi loialitatea clienţilor, iar nu pentru relaţii privilegiate cu statul şi cu politicienii zilei. Liberalismul de dreapta afirmă separarea afacerilor de politică şi organizarea foarte atentă a funcţiilor economice ale statului. Pe scurt, este împotriva oligarhiei şi a folosirii instituţiilor politice pentru promovarea intereselor nelegitime ale unui grup economic sau ale altuia. Cei care cred că liberalismul trebuie să fie servitorul politic al clasei capitaliste fac un deserviciu imens atât liberalismului, cât şi capitalismului. Liberalismul de dreapta are aderenţi în toate grupurile sociale, profesionale şi culturale şi trebuie să se adreseze şi să fie deschis către toate aceste grupuri. Capitalismul este forma de materializare în plan economic a ideilor şi aspiraţiilor liberalismului. Cei care afirmă că liberalismul trebuie să fie instrumentul politic şi ideologic al clasei capitaliste au înţeles greşit istoria liberalismului.

5. Liberalismul dreptei contemporane recunoaşte rolul tradiţiei, al comunităţii, al religiei şi al familiei

Spre deosebire de liberalismul naiv, liberalismul de dreapta contemporan nu pune interesele economice individuale mai presus de orice. El recunoaşte că acestea au un rol major, dar încearcă să creeze un cadru cultural şi instituţional în care aceste interese să fie canalizate în direcţii constructive şi productive. El recunoaşte rolul tradiţiei şi al comunităţii în crearea identităţilor şi definirea intereselor umane. El apără familia şi se opune atât experimentelor sociale care pun în pericol sau marginalizează familia ca instituţie, cât şi încercărilor de înlocuire a funcţiilor tradiţionale ale familiei de către stat. El respectă convingerile religioase şi rolul acestora în consolidarea structurii morale a indivizilor şi a grupurilor. Deşi susţine separarea bisericii de stat, el nu este indiferent sau ostil religiei, ci acceptă rolul religiei şi al instituţiilor religioase în ordinea socială.

6. Liberalismul dreptei contemporane recunoaşte identitatea naţională ca element cheie al politicii

Liberalismul de dreapta îmbrăţişează noţiunea de naţiune civică ? entitate politică capabilă să cuprindă şi susţină toţi membrii unei societăţi indiferent de apartenenţa socială, profesională, culturală, etnică sau religioasă. Pentru liberalismul secolului XXI, proiectul naţional este un proiect al viitorului, nu un ecou al trecutului, o construcţie continuă şi vie pe care şi-o asumă în parteneriat cu alte curente politice.

Integrarea în Uniunea Europeană ar fi falimentară pentru România în absenţa unei puternice identităţi instituţionale, care să susţină identitatea sa economică şi culturală. Naţiunea civică se întemeiază, în primul rând, pe o puternică identitate instituţională. Liantul afectiv al naţiunii civice este patriotismul constituţional. Construcţia constituţională şi juridică întemeiază identitatea instituţională a naţiunii române. Mai mult, identitatea instituţională este garanţia păstrării identităţii economice şi, mai ales, a identităţii culturale a naţiunii române. Unitatea Europei se întemeiază pe naţiunile componente, iar nu pe dispariţia acestora. Forţa Uniunii Europene depinde de bogăţia identităţilor naţionale sub aspect cultural, instituţional şi economic.

Trebuie să înţelegem că, în viitor, în comunitatea nord-atlantică şi în Uniunea Europeană, vom fi chemaţi să dăm, nu numai să luăm. Fără o puternică identitate instituţională, România nu va avea coloana vertebrală pentru a funcţiona eficient în cadrul Uniunii Europene şi a face faţă marilor presiuni geopolitice care se ridică la orizont, de la răsărit, în următoarele decade.

2. Armonizarea doctrinelor dreptei, condiţie a unificării forţelor de centru-dreapta

Liberalismul de dreapta nu este însă singura formă doctrinară pe care dreapta contemporană o îmbracă. Din cele de mai sus se vede că liberalismul dreptei contemporane funcţionează, în mod necesar, în asociere cu alte curente de dreapta. Curentele politice de centru-dreapta nu sunt antagonice, ci complementare. Astăzi, într-o lume post-liberală, singur şi izolat, liberalismul este steril. Aproape mereu şi peste tot în lume, el este eficient doar când se află în asocieri politice şi doctrinare cu alte curente. Liberalismul funcţionează astăzi şi are succes doar în aliaje. Asocierile şi formulele de construcţie politică variază de la o ţară la alta şi de la un context politic la altul. Dar, în general, în lume, pentru a avea astăzi rezultate, asocierea este necesară şi preferabilă purităţii sterile.

Dacă peste tot în lume asocierea este necesară, în cazul României, ea este presantă. Întrebarea este care este formula optimă de asociere adecvată contextului românesc. Este evident că situaţia specifică a scenei politice obligă construcţia doctrinară a dreptei româneşti să adopte o structură cu mai multe faţete. Doctrina dreptei româneşti, pentru a fi un vehicul politic de succes, nu îşi poate permite şi nu poate să fie monolitică. Ea trebuie să fie organizată ca sistem doctrinar, deci pe o bază pluralistă, iar nu pe bază de dogme. Problema este: cum trebuie organizată în plan politic această arhitectură a dreptei româneşti? Care este aranjamentul instituţional cel mai potrivit?

Din perspectiva noastră, sistemul dreptei româneşti trebuie să aibă trei componente: creştin-democrată, liberală şi democrat-popular-socială. Dreapta românească devine astfel un spaţiu definit de un triunghi care, în absenţa unui termen mai bun şi reflectând modul în care practica europeană a rezolvat problema definirii unor asemenea spaţii doctrinare de dreapta care cuprind mai multe dimensiuni doctrinare complementare, poate fi numit ?popular?:

a. latura liberală fundamentează instituţiile democratice, captează şi accentuează elementul economic al capitalismului concurenţial, creează un cadru adecvat pentru încurajarea acţiunii antreprenoriale, accelerează dinamica socială, pune în lumină idealismul schimbării şi vitalitatea libertăţii;
b. latura creştin-democrată valorifică elementul moral şi religios, precum şi raportarea la valori şi tradiţie si racordează aceste valori tradiţionale si spirituale la dinamica instituţională a democraţiei şi capitalismului modern;
c. latura democrat-popular-socială consolidează elementul democratic şi de responsabilitate socială, armonizează pragmatismul şi compasiunea socială cu schimbarea şi dinamica impuse de liberalism şi capitalism.
Cele trei componente ale sistemului doctrinar al dreptei trebuie să acţioneze astfel încât să se completeze şi să se susţină reciproc, mărind astfel forţa de atracţie şi aria de reprezentare electorală. Numai astfel sistemul doctrinar al dreptei va putea să întemeieze acţiunea politică a unei mari forţe de centru-dreapta, fără sacrificarea aspiraţiilor şi nuanţelor doctrinare a nici uneia dintre forţele componente.
Sistemul doctrinar al dreptei contemporane promovează cultura libertăţii şi a iniţiativei, dar şi a responsabilităţii şi a compasiunii. Este o cultură a schimbării, dar o schimbare care este temperată şi moderată de valori, tradiţie, compasiune, responsabilitate şi pragmatism. Este vorba despre un sistem complet şi deplin funcţional, apt să asigure reprezentarea eficientă a electoratului de centru-dreapta în întregul său.

5. Un nou proiect politic de unificare a forţelor de centru-dreapta

Partidele Alianţei par să fi abandonat proiectul unităţii. Acest eşec nu va împiedica însă unificarea forţelor de centru-dreapta. Mai devreme sau mai târziu, această unificare se va realiza, fie şi din simplul motiv că, din 1990 până astăzi, dreapta românească nu a putut să câştige de una singură alegerile parlamentare nici măcar o singura dată. Cu cât procesul de fragmentare şi dezbinare se termină mai devreme, cu atât mai bine. Problema este dacă P.N.L. va fi un actor major în acest proces de unificare sau va rămâne în afara lui.

Un nou proiect politic de unificare a forţelor de centru-dreapta trebuie să plece de la două premise: mai întâi, electoratul de centru-dreapta are nevoie de o reprezentare adecvată a intereselor sale în plan politic; în mod complementar, forţele politice de centru-dreapta trebuie nu numai să asigure această reprezentare, ci şi să construiască un vehicul politic apt să acţioneze cu eficienţă pentru realizarea intereselor electoratului de centru-dreapta. Noul vehicul de centru-dreapta trebuie să aibă o structură deschisă, flexibilă, de natură să permită armonizarea şi funcţionarea, în interiorul său, a tuturor curentelor politice de centru-dreapta.

Invocarea orgoliilor personale sau a celor de partid, precum şi a dificultăţilor de armonizare a grupurilor şi curentelor politice nu ar fi decât expresia neputinţei de a asuma o viziune politică pe termen lung în beneficiul României. Incapacitatea de a armoniza grupurile şi curentele politice nu este decât un semn al incapacităţii de a armoniza indivizii în cadrul unui grup sau curent politic. Altfel spus, cei care invocă dificultatea de armonizare a grupurilor şi a curentelor politice nu au o reală cultură asociativă şi nu pot să armonizeze nici indivizii într-un grup, oricât de mic sau de mare ar fi acesta. Această incapacitate asociativă explică de ce actuala conducere a P.N.L. a ajuns sa practice marginalizarea şi excluderea propriilor membri şi nu reuşit să armonizeze toate grupurile şi curentele din partid.

Argumentele care au stat la baza înfiinţării Alianţei D.A. sau care au întemeiat proiectul de fuziune P.N.L.-P.D. ? proiect, din păcate, eşuat ? îşi păstrează valabilitatea pentru susţinerea acestui nou proiect politic de găsire a unei formule de unificare a forţelor de centru-dreapta. Nu va fi de mirare că toţi cei care s-au împotrivit formării Alianţei D.A. sau realizării proiectului de fuziune P.N.L.-P.D. vor fi, în continuare, şi adversarii acestui nou proiect. Vrem sa reamintim public însă că tocmai aceia care, în P.N.L., s-au opus formării Alianţei D.A. sunt astăzi principalii beneficiari ai câştigării alegerilor prezidenţiale şi ai formării guvernului de către Alianţă.

În loc să facă apel la interpretări distorsionate ale ?voinţei electoratului?, cei care se opun unităţii dreptei trebuie să îşi aducă aminte că a fi om politic înseamnă a avea iniţiativă, curaj şi clarviziune în promovarea unor idei, indiferent de riscurile personale şi politice. În plus, să nu uite că tocmai dezbinarea forţelor politice de centru-dreapta a împiedicat realizarea celor mai importante obiective ale reformei economice şi politice în România, obiective care au fost susţinute, în ultimii şaisprezece ani, în mod preponderent, de electoratul de centru-dreapta. Forţele politice de centru-dreapta şi-au dezamăgit însă electoratul propriu tocmai pentru că nu au fost apte să găsească o formulă politică de unitate pe termen lung, care să funcţioneze pe durata mai multor cicluri electorale, iar nu a unuia singur.
Până nu este prea târziu, aceste forţele politice trebuie să îşi regăsească busola şi să iasă din actualul blocaj, nu numai pentru că propriul interes le-o cere, ci şi, mai ales, pentru că este o chestiune de interes naţional.

Grupul de iniţiativă pentru lansarea proiectului de Platformă politică liberală:
Theodor Stolojan
Valeriu Stoica
Raluca Turcan
Cristian Boureanu
Radu F. Alexandru
Mircea Iustian


%d blogeri au apreciat asta: