Filosofie Politica


Istoria Partidului Conservator

CONSERVATORISMUL

„Raul si suferinta sunt inseparabile de existenta, incat intelepciunea nu consta in elaborarea de grandioase planuri utopice de suprimare a lor, ci in formularea de propuneri modeste de diminuare a impactului acestora… putem defini (asadar n.n.) conservatorismul drept arta compromisului politic, a echilibrului si moderatiei…” – Noel O’SULLIVAN, „Conservatorism”, in Enciclopedia Blackwell a gandirii politice, coord.: David MILLER, traducere de Dragan STOIANOVICI, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000, p. 128

„A fi conservator … inseamna a prefera familiarul necunoscutului, … ceea ce s-a incercat neincercatului, faptul misteriosului, realul posibilului, limitatul nemarginitului, ceea ce este aproape indepartatului, ceea ce este de ajuns supraabundentului, acceptabilul abundentului, rasul de azi beatitudinii utopice.” – Michael OAKESHOTT, Rationalismul in politica, traducere de Adrian-Paul ILIESCU, Editura All, Bucuresti, 1995, p. 79

Titu Maiorescu
“Formele fara fond”, sintagma care defineste exemplar conservatorismul romanesc, i-o datoram lui Titu Maiorescu, acela care scria In 1868 urmatoarele: “Inainte de a avea partid politic, care sa simta trebuinta unui organ, si public iubitor de stiinta, care sa aiba nevoie de lectura, noi am fundat jurnale politice si reviste literare si am falsificat si dispretuit jurnalistica. Inainte de a avea invatatori satesti, am facut scoli prin sate, si inainte de a avea profesori capabili, am deschis gimnazii si universitati si am falsificat instructiunea publica. (…) inainte de a avea o umbra macar de activitate stiintifica originala, am facut Societatea Academica Romana (…) si am falsificat ideea academiei (…). In aparenta, dupa statistica formelor dinafara, romanii posed astazi aproape intreaga civilizare occidentala. Avem politica si stiinta, avem jurnale si academii, avem scoli si literatura, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constitutiune. Dar in realitate toate aceste sunt productiuni moarte, pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar, si astfel cultura claselor mai inalte ale romanilor este nula si fara valoare, si abisul ce ne desparte de poporul de jos devine din zi in zi mai adanc.”

CONSERVARE – a pastra, a prezerva, a salva; „conservator al unui muzeu”, semnificatie uzuala in secolul al XIX-lea in vocabularul francez si apoi in cel roman, stiut fiind ca termenul patrunde in romaneste pe filiera franceza; semnificatia politica, ideologica, partizana: anii ’30 ai veacului al XIX-lea (cu precadere in spatiul britanic, dar si in cel francez). Conceptul este prezent si in vocabularul politic romanesc, Mihail Sturdza utilizand termenul intr-o scrisoare in limba franceza, opunandu-l „revolutionarismului” sau „carvonarismului”; mai tarziu, in februarie 1823, „conservatorismul” era identificat drept contrariul „liberalismului”, stangii politice din acea perioada, asa cum il definea si-l identifica in mod partizan Mihail Kogalniceanu intr-un discurs din 1862).

PRINCIPII (a caror structurare se datoreaza lui Edmund Burke in a sa Reflections on the Revolution in France din 1790):
Edmund Burke
– Orice constructie culturala, politica sau sociala trebuie validata de istorie, de experinta trecutului, de traditie – aici sunt valorizate toate intocmirile firesti, naturale ale comunitatii – familia, parohia, in general comunitatile restranse care sunt solidare in mod organic, elementul de coeziune fiind unul interior, asumat prin mostenire, nu neaparat prin achizitie livresca, intelectuala.
– Daca e vorba de structuri validate de istorie, asadar de o evolutie anterioara, de o anumita exprienta practica, de continuitate culturala, politica sau sociala, atunci in mod cert, conservatorismul privilegiaza ideile de ordine si legalitate, de unde o atitudine respectuoasa fata de autoritatea politica legal constituita, fata de autoritatea morala a Bisericii, fata de libertatea individului, a unui individ real, concret, libertate a carui tinta este protejearea proprietatii.
– In acelasi sens, conservatorismul isi defineste si maniera in care comunitatea progreseaza in mod limitat, gradual, ca sa nu bruscheze intocmirile culturale, politice si sociale ale membrilor sai.
– Asadar, este explicabila reticenta conservatorilor la orice tip de actiune revolutionara, ei promovand mai degraba ideea unei evolutii organice a comunitatii, in interiorul unei logici evolutive naturale, proprii, specifice – in aceasta ordine, actul politic este unul mai degraba de administrare a realitatii concrete, care staruie asupra unor probleme aparute la un moment dat in viata comunitatii, decat unul de impunere a unui proiect grandios de societate, conceput in mod rational, abstract, care-si propune sa amaneteze viata comunitatii pentru o perioada de timp mai mult sau mai putin determinata (de unde si atitutdinea intransigenta de opozitie la orice tip de revolutionarism, liberalism iesit direct din actiunea de tip revolutionar, comunism, fascism etc.)

Scurta istorie a Partidului Conservator

Pe 3/15 februarie 1880 un grup de 88 de oameni politici, dintre dintre care amintim pe Lascar Catargiu, Manolache Costache Epureanu, Ioan Emanoil Florescu, Alexandru Lahovari, Titu Maiorescu, Petre Mavrogheni, Grigore Paucescu, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Alexandru Stirbei, Grigore Triandafil etc., puneau bazele Partidului Conservator. Nucleul acestuia era Clubul central de la Bucuresti, dar conducerea operativa o exercita un comitet, alcatuit dintr-un presedinte, un vicepresedinte si cinci membri. Accesul in Clubul central se facea pe baza unor recomandari sustinute de doi dintre fondatori, iar apoi de votul favorabil a minim 2/3 din jumatatea membrilor sai. Adunarea generala, factorul de decizie cel mai important in partid, se reunea la solicitarea a cel putin 20 dintre membrii Clubului central. Ea stabilea componenta comitetului de conducere si vota bugetul. Presedintele Partidului Conservator putea convoca Adunarea generala ori de cate ori considera ca este nevoie.
In 1880 a fost adoptat si programul partidului, ce staruia asupra tuturor temelor care conturasera in timp doctrina conservatoare, anume, atasamentul pentru evolutia organica a societatii, pentru sustinerea unui progres masurat si continuu, pentru actiunea concreta, coerenta a unui executiv reticent la imitatiile excesive sau la constructiile politice abstracte, pentru respectarea valorilor traditionale.
Primul presedinte al Partidului Conservator a fost Manolache Costache Epureanu, care ocupase de-a lungul timpului pozitii importante in ierarhia politica, fiind deputat, senator ori ministru in mai multe randuri; el era secondat de Ioan Emanoil Florescu, Petre Mavrogheni, Theodor Rosetti (vicepresedinti), Menelas Ghermani, Alexandru Lahovari, Titu Maiorescu, Grigore Paucescu, Alexandru Stirbei, Grigore Triandafil, P. Teulescu, Th. Veissa, A.T. Zissu (membri); dupa cat se vede, un comitet mai numeros decat cel prevazut prin statut. Dar in septembrie 1880 Manolache Costache Epureanu se stingea din viata. Cateva luni mai tarziu, pe 20 decembrie, clubul central din Bucuresti si delegatii din provincie alegeau in fruntea partidului pe Lascar Catargiu, care a conturat si un nou statut al partidului. Potrivit acestuia, Adunarea generala si Comitetul dirigent erau organele centrale ale Partidului Conservator. Adunarea generala se compunea din delegatii comitetelor judetene si din parlamentarii conservatori in functie la momentul respectiv. Acestia din urma faceau parte si din Comitetul dirigent, care mai reunea un presedinte si zece membri.
Lascar Catargiu a condus Partidul Conservator pana in 1899, fiind in aceasta perioada de doua ori prim-ministru al Romaniei (martie – noiembrie 1889 si 1891-1895). De activitatea camerelor si a cabinetului din anii 1891-1895 sunt legate o serie de serie de masuri privitoare la definirea clara a unor atributii in administratia locala, in organizarea ministerelor, a invatamantului profesional, in eficientizarea si ieftinirea creditului agricol sau in structurarea domeniului minier.
Presedintia lui Lascar Catargiu a cunoscut si primele framantari politice interne ale Partidului Conservator. Inca din 1881 s-a conturat o grupare in interiorul partidului, care avea un profil ideologic si cultural foarte bine definit. Junimistii, caci despre acestia este vorba, ajungeau in 1891 chiar sa se desprinda din Partidul Conservator si sa infiinteze, sub presedinta lui Petre P. Carp, Partidul Constitutional. Cei mai marcanti membri ai noii grupari politice erau Menelas Ghermani, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti etc. Partidul Constitutional si-a sustinut cauza in jurnale precum Constitutionalul (1889-1900) sau Era noua (1899-1900) si a participat la guvernarea conservatoare din 1891-1895. In 1900 se reintegra in Partidul Conservator, insa, un an mai tarziu, controversele dintre adeptii lui Gheorghe Gr. Cantacuzino si junimisti reapareau, ele incheindu-se de-abia prin 1907.
In 1884 lua nastere o grupare politica hibrida, numita Partidul Liberal Conservator, care se afla sub conducerea lui Lascar Catargiu si Grigore Vernescu. Noua formatiune, care avea ca organ central de presa jurnalul Romania (1884-1892), era o formula politica de conjunctura indreptata impotriva guvernarii lui Ion C. Bratianu. Partidul Liberal Conservator a participat la guvernarea junimista din 1888 – 1889, asumand apoi singur doua cabinete (martie – noiembrie 1889 si februarie – noiembrie 1891). In 1891 ramura conservatoare s-a reconstituit in matca traditionala a Partidului Conservator.
Dupa moartea lui Lascar Catargiu, Partidul Conservator i-a avut ca presedinti pe Gheorghe Gr. Cantacuzino (1899-1907), Petre P. Carp (1907-1913), Titu Maiorescu (1913-1914) si Alexandru Marghiloman (1914-1925). Pana in 1918 la conducerea Romaniei s-au succedat nu mai putin de sapte guverne aflate sub coordonarea acestor personalitati politice remarcabile. Sunt semnificative realizarile cabinetului prezidat de Petre P. Carp (1910-1912) in domeniul rural si al meseriilor sau cele ale guvernului in fruntea caruia s-a aflat Titu Maiorescu (1912-1913), care a reusit sa gireze cu bine „criza balcanica”, mediind pacea intre Grecia si Turcia, ceea ce a facut ca Romania sa devina un important factor politic in zona.
In primul deceniu al veacului al XX-lea s-a manifestat o alta factiune conservatoare ce rupea cu traditia instituita in 1880. Gruparea lui Take Ionescu parasea in 1908 pe Petre P. Carp, constituindu-se apoi in Partidul Conservator Democrat. Alaturi de Take Ionescu, in structurile de conducere ale partidului se mai gaseau Alexandru Badarau, Constantin Dissescu sau Nicolae Xenopol, care au fost si membri in guvernul prezidat de Titu Maiorescu (1912-1913). Programul partidului a fost popularizat intr-o serie de organe de presa precum Ordinea (1908-1913), Actiunea (1913-1916), Evenimentul (1916-1918) si Romanimea (1918-1922). Sub numele de Partid Democrat, gruparea lui Take Ionescu, intarita in timpul razboiului cu una dintre factiunile Partidului Conservator, aceea condusa de Nicolae Filipescu, a intrat in cabinetul prezidat de Alexandru Averescu (1920-1921), pentru ca din decembrie 1921 sa formeze un guvern efemer, care era silit sa demisioneze o luna mai tarziu. In 1922 fuziona cu Partidul National.
Dupa Primul Razboi Mondial, Partidul Conservator aflat sub conducerea lui Alexandru Marghiloman a intrat in declin. Si-a schimbat denumirea in Partid Conservator Progresist, dar in alegerile parlamentare din 1919 nu a obtinut decat 19 mandate, iar in 1920 si 1922, nici unul. A continuat sa mai existe pe scena politica romaneasca, pana la moartea ultimului sau presedinte, mai ales prin intermediul organelor de presa precum Steagul (1914-1922) sau Le Progrès (1914-1925), care continuau traditia de la Timpul (1889-1900) ori Conservatorul (1900-1914). In mai 1925, fruntasii conservatori decideau fuziunea cu Partidul Poporului, prin integrarea organizatiilor locale si centrala in structurile gruparii lui Alexandru Averescu.
Sapte ani mai tarziu, Grigore Filipescu, fiul cunoscutului lider conservator, Nicolae Filipescu, fonda un partid care se declara continuatorul traditiei instituite in 1880. Dar noul Partid Conservator, care a existat in viata politica a Romaniei pana prin 1938, nu a avut vreo influenta notabila.

Teme clasice ale conservatorismului romanesc

Barbu Catargiu

Om politic conservator, nascut in 1807; studii universitare in Franta in anii ’20-’30 ai veacului al XIX-lea; deputat de Teleorman in Adunarea Obsteasca in 1841; director in Departamentul Dreptatii in 1842, in timpul domniei lui Gheorghe Bibescu (1842-1848), varul sau; adversar declarat al Revolutiei de la 1848, pleaca in perioada evenimentelor din acel an intr-o calatorie in Austria, Franta si Anglia; apoi din nou Director la Departamentul Dreptatii, Judecator la Inalta Curte, de unde a demisionat in 1856, in vremea domniei celuilalt var al sau, Barbu Stirbei (1849-1853, 1854-1856); primul lider al unei grupari conservatoare constituite in anii 1859-1862, cel dintai prim-ministru al primului guvernul unic al Principatelor Unite – 1862; asasinat in iunie 1862.
Iata ce scria Barbu Catargiu in État social des Principautés Danubiennes (Imprimerie de Bols – Wittouk, Bruxelles, 1855, 32 pp. / fragmente reproduse dupa A fi conservator, antologie, comentarii si bibliografie de Ioan STANOMIR si Laurentiu VLAD, Editura Meridiane, Bucuresti, 2002, pp. 219-220) despre experienta si cumpanirea politica, critica tulburarilor social-politice, evolutia organica a comunitatii, ordinea, legalitatea si proprietatea:
– „Doctrinele periculoase care au amenintat Europa cu o catastrofa in anul 1848 au ajuns si in aceste locuri linistite, lasand amintiri sinistre tuturor. Participantii la trista parodie revolutionara a tarii noastre, au fost ori destul de naivi, ori suficient de perversi ca sa impinga miscarea lor necugetata catre aberatiile comunismului.
Din nefericire acesta este spiritul omenesc; alunecand pe panta greselilor el nu se opreste decat la ultimele limite ale ratacirii, mai cu seama atunci cand ii lipseste acea soliditate a judecatii, pe care o pot da numai o instructie sanatoasa sau macar o mare experienta.
Cum in tara noastra nu exista nici intreprinderi industriale sau comerciale considerabile, nici mari capitaluri, nici datorie publica, intreaga avere a locuitorilor instariti se sprijina pe proprietatea funciara. Or, tocmai impotriva acestei proprietati revolutia de la 1848 si-a indreptat armele.”
– „Reformele violente sau intempestive sunt convulsii sociale care lasa mai multe urme ale raului decat germeni ai binelui, in timp ce ameliorarile progresive, masurate, in concordanta cu gradul de civilizatie al tarii unde ele opereaza si fondate pe justitie si ratiune, raman intotdeauna si prepara calea unor noi ameliorari.
Ca sa vindecam un corp bolnav, nu este necesar sa stim doar ca acel corp sufera, trebuie sa cautam cauzele bolii, sa descoperim originea raului. Tot asa, pentru a regenera o tara, nu este de ajuns doar sa stim ca acea tara este inapoiata, ca o clasa de oameni sunt saraci, nefericiti, ci suntem obligati sa cercetam adevarata sursa a durerii care o copleseste. Altfel taiem la intamplare si omoram bolnavul pe care vrem sa-l vindecam, dezorganizam tara pe care cautam s-o reformam.
De aceea este de o mie de ori mai dezastruos ca o tara sa aiba legi bune calcate insa in picioare, decat sa aiba legi mediocre, dar respectate sau chiar sa nu aiba deloc. In Anglia, englezii se supun legilor vechi care sunt chiar contrare secolului nostru si nu fac altele decat cu foarte mare circumspectie. In Franta s-au schimbat patru sau cinci carte constitutionale in ultimii 60 de ani. Care dintre cele doua tari totusi, ne intrebam, este mai bine guvernata?”

Alexandru Marghiloman

Aproape opt decenii mai tarziu, ultimul presedinte al Partidului Conservator, Alexandru Marghiloman (1854-1925), deputat, senator, ministru si prim-ministru al Romaniei, doctor in drept si stiinte politice la Paris, preciza intr-o conferinta sustinuta la Institutul Social Roman pe 18 februarie 1923, aproape in aceeasi termeni ca si ilustrul sau predecesor maniera in care traditia religioasa si cea a proprietatii parcurgeau istoria nationala romaneasca (fragmente reproduse dupa A fi conservator, antologie, comentarii si bibliografie de Ioan STANOMIR si Laurentiu VLAD, Editura Meridiane, Bucuresti, 2002, pp. 207-208):
„Avem doua traditii insa foarte serioase: traditia religioasa si traditia proprietatii…
Traditia religioasa. Da, e foarte puternica in Romania. Noi suntem atat de fideli traditiei ancestrale, ca am pastrat pana si in religia crestina apucaturi ale paganismului… marii nostri voievozi inaltau cate o biserica votiva intru izbandirea proiectelor lor sau cate o manastire pentru consacrarea unei fapte mari. Prin religie s-a pastrat in limina cultura; prin secolul al XVI-lea cele dintai tiparituri au fost religioase; la manastiri au fost tiparnitele. Prin cartile bisericesti s-a pastrat poporul moldovenesc din Basarabia, limba; prin popii ei Transilvania si-a pastrat cultura nationala si pana si structura economica.
Atunci, invatamantul: nu va atingeti de religie. Trebuie sa o servesti cu decenta, pentru ca este legatura cea mai temeinica cu trecutul…
Am zis ca a doua traditie este traditia proprietatii.
S-ar parea paradoxal sa vorbim de traditia proprietatii intr-o tara in care taranimea numai de la 1864 a devenit pe deplin proprietatea locurilor de pe care se hranea. Sa nu se uite ca proprietatea mare a existat; ca ea era intemeiata inca din secolul al XVI-lea; dar cu deosebire sa nu se uite ca in clasa rurala exista, inca de pe timpurile eroice ale voievozilor nostri razboinici, traditia proprietatii sub forma de mosnenie si razasie.
Proprietatea, domnii mei, ce este? O constructie a legii? A ferit Dumnezeu. Este intruparea cea mai eminenta a activitatii si initiativei omenesti. Societatea o consacra in interesul societatii, adica al tuturor. Proprietatea este nascuta odata cu omul intrat in stare sociala. Ea se naste din vointa colectiva, din instinctul omenirii. De aceea, domnii mei, traditia de proprietate trebuie sa ramana intreaga.”

Partidul Conservator.Prezentul

Vechea traditie conservatoare din Romania este reinviata astazi. La Congresul din 7 mai 2005 al Partidului Umanist din Romania, fondat in 1991, au fost adoptate in unanimitate principiile conservatorismului politic. Astfel, Partidul Umanist din Romania a devenit Partidul Conservator.
Partidul Conservator este un partid care se pozitioneaza pe esichierul politic autohton intr-o pozitie de centru-dreapta. Are o doctrina conservatoare moderna, care imbina valorile clasice (respectul pentru familie, pentru traditia crestina, pentru o adevarata ierarhie a valorilor, pentru patriotism, pentru ordine si legalitate), cu cele pe care exigentele modernitatii ori ale societatii de astazi le impun cu necesitate (atasamentul pentru libertatea de expresie, de posesie, de actiune a individului, pentru creativitatea si onoarea sa, pentru armonia sociala, pentru promovarea initiativei private si conturarea unei economii stabile de piata, pentru restrangerea interventiei statului in domeniul economic, pentru ideea europeana).
Este in fond ratiunea de a exista a oricarei politici de tip conservator de a fi atenta la provocarile realitatii, ale starii de fapt, de a valorifica toate cunostintele dobandite prin experienta.

Temele actuale ale conservatorismului romanesc

1.Individul

Conservatorii din Romania vad fiinta umana ca pe o suma de atribute naturale. Libertatea de actiune, de posesie, de expresie, creatia umana, onoarea implicand respectul de sine si altruismul, sunt atribute pe care noi credem ca le poseda orice individ.
Ceea ce ne revine noua ca misiune, este tocmai de a face tot ce este posibil din punct de vedere politic pentru ca aceste atribute sa poata fi valorificate din plin si de catre fiecare in parte. Dorim sa asiguram aceste libertati naturale prin masuri legislative moderne, democratice, in conformitate cu tot ce a achizitionat mai bun teoria democratica. Dorim sa promovam capacitatea creatoare umana, oriunde s-ar putea manifesta aceasta, dar mai intai este necesar sa asiguram libertatile precizate. Dorim sa promovam un simt si un cult al onoarei, astfel incat, in timp, ceea ce reuseam prin aport legislativ sa devina cutuma, fapt interiorizat, caracteristica dominanta a societatii noastre.
Ne exprimam convingerea ca societatea al carui produs suntem chiar noi insine poate fi mai buna daca amelioram conditia materiala si morala a membrilor sai. Suntem intru totul de acord cu ideea ca, o data stabilite atributele umane fundamentale, ele trebuie afirmate. Criza democratiilor apare de cele mai multe ori acolo unde individul/indivizii nu-si pot manifesta din plin ceea ce au intrinsec (tocmai aceste atribute). Cresterea nivelului de trai prin masurile economice si sociale pe care ne propunem sa le urmam au aceasta menire a respectului pentru atributele fiintei umane. O buna stare economica a individului este in masura sa-i asigure confortul interior, nascut din ceea ce vrea si poate sa faca in viata. Rezumam totul la ideea libertatii de a fi original, de a fi un sine specific intre atatea altele. Ne dorim asadar sa avem o societate in care sa nu mai existe frustrare (caci ea submineaza bazele democratiei), ci, din contra, cat mai multi indivizi care sa se simta impliniti cu ei insisi si cu posibilitatile lor de a face ceea ce natura le-a harazit.
Omul pe care il vede Partidul Conservator este asadar unul al unei vieti mai bune, al unui raport mai just intre dorinte si putinta de a le satisface.

2. Familia

Partidul Conservator din Romania isi propune sa aseze la temelia valorilor sale respectul si grija pentru familie. Noi credem ca familia este unitatea de baza a oricarei societati, locul in care se produc, dar se si conserva cel mai bine, valorile umane.
De asemenea, punem accent permanent pe traditie si pe rezultatele pe care aceasta le exercita asupra prezentului si viitorului. Traditia da masura in care se formuleaza pe scena sociala comportamentele, principiile, institutiile politice, moravurile. Dar aceasta traditie nu se poate transmite si pastra decat in zona in care ea este cel mai usor de intretinut. Asadar, acest lucru nu se poate face decat acolo unde comportamentul uman este cel mai liber si cel mai putin supus constrangerilor de orice fel. Spatiul protector, in care exista si cea mai deplina libertate de manifestare a propiilor valori, este familia. Dorim ca statul sa incurajeze celula familiala prin promovarea unei bune educatii, a unei sigurante comunitare mai mari, a unui confort si lejeritati de comunicare la nivel microsocial.
Suntem decisi sa promovam prin parghiile oferite de lege, ideea ca o buna constiinta a apartenentei la o societate porneste de jos in sus, de la valorile pe care le promoveaza in mod traditional familia. Omul se simte cel mai confortabil in sanul nucleului familial si tocmai de aceea este foarte important sa contribuim la aceasta siguranta a sa si la incurajarea unei adevarate culturi comunitare. Pentru ca individul este mult mai probabil sa aiba initiative mici, la nivelul de cunoastere pe care il stapaneste, in imediata vecinatate a intereselor lui cele mai simple. Daca reusim sa promovam cu adevarat un mediu propice in care celulele familiale se sustin unele pe altele, atunci vom avea o societate de succes in care consensul se obtine plecand de la oameni si nu de la structurile de putere. Noi credem ca acel consens social care pleaca de la nazuintele individuale este cel mai rezistent la schimbarile bruste ale societatii, fiind in acelasi timp solutia cea mai sigura de a cointeresa si de a combate apatia politica. Treburile cetatii sunt eminamente treburile cetatenilor sai, ele neputand fi mai fructuos atinse si solutionate decat in cadrul natural al relatiilor sociale de baza.
Suntem decisi sa sustinem ca familia este purtatoarea acestui mesaj de consens social si ca numai ea poate rezolva problema distantei reci dintre stat si cetatean. Numai pornind de jos, de la ceea ce reprezinta primele forme de interes uman, putem avea o societate sanatoasa in care vointa individuala poate fi armonizata cu vointa generala a corpului social.
Partidul Conservator crede ca normalitatea incepe de la familie, iar sustinerea unei vieti familiale normale nu poate duce decat la normalitate.

3. Traditia crestina

Credinta, ca forma de coeziune sociala, a jucat si va juca intotdeauna un rol covarsitor in armonizarea spatiului social. Noi dorim sa fim promotorii libertatii tuturor expresiilor de cult, mediatorii si sustinatorii eforturilor de a promova, achizitiona, reconditiona elemente de patrimoniu cultural religios, in masura in care acestea pot fi corelate ca parte a patrimoniului national.
Credem ca Statul si Biserica au misiuni funciar diferite, dar nu vom tagadui sa sustinem proiecte confesionale cu caracter religios care pot duce la o mai buna forma de exprimare a valorilor, traditiilor fundamentale ale poporului roman. Maniera in care statul poate interveni in arondismentul ecleziastic nu trebuie sa depasesca limitele legiferarii specifice si sustinerile voluntare ale unor proiecte benefice pentru societate. Pe de alta parte, ne asteptam ca aportul institutiilor religioase la viata sociala sa fie unul consistent, benevol, neinregimentat politic. Biserica, prin valorile pe care le promoveaza, poate face mult bine acolo unde institutiile statului par suficient de rigide si de nedorit ca sa patrunda.
Biserica, alaturi de familie, poate crea acel tesut minimal de valori, de la care pornind, indivizii se pot constitui in adevarati cetateni ai societatii lor.
Putem interveni cu succes in solutionarea retrocedarilor binecuvenite, in favoarea tuturor cultelor religioase. Credem ca toate cultele trebuie sa se bucure de tratament legislativ si executiv legal, astfel incat climatul interconfesional de la noi sa fie unul propice dialogului si bunei intelegeri. Nedreptatile comunismului trebuie reparate in favoarea tuturor cultelor vaduvite.
Credinta in valori traditionale, in ideile universale de bine si drept, nu poate decat sa ajute societatea pe drumul ei spre o mai mare integritate si coerenta. Deoarece credinta intareste ideea limitelor care ne sunt impuse natural si pe cea a darii de seama, ea faciliteaza pe cai adiacente intelegerea a ceea ce este just, corect, decent si moral intr-o societate.
Partidul Conservator considera ca religia promoveaza exact acele valori, complementare cu cele sociale, care duc la o forma individuala mai buna si mai toleranta.

4. Ierarhia valorilor

Constienti de inegalitatea naturala a oamenilor, dorim sa promovam un model ierarhic asemanator in ceea ce inseamna valorile unei societati. Noi credem ca la varful piramidei sociale trebuie sa stea un principiu de excelenta, competenta si moralitate. Putem sa asiguram conditii egale pentru ca fiecare sa poata urca pe scara ierarhica potrivit propriilor capacitati si merite si vrem sa intarim perceptia publica a acestui fapt.
O societate moderna nu poate rezista si nici nu se poate perfectiona in afara acestui principiu al performantei. Întelegand totusi ca performanta este o valoare minoritara, ca exista o scara cu multe gradatii a acesteia, nu putem decat sa inducem mentalului colectiv o grila de selectie in consecinta. Noi intelegem ierarhia valorilor nu ca pe o lege de fier a oligarhiei, ci ca pe un scop in sine, ca pe un model normativ menit sa aduca in fata ceea ce societatea are mai bun. Concomitent, dorim sa cream acele conditii egale in care indivizii pot sa performeze pe masura capacitatii lor.
Recunoastem acest model cultural in toate activitatile cotidiene, iar o constiinta generala activa a acestui lucru nu poate decat sa duca la progres. De la activitatile sportive la cele culturale, principiul excelentei este cel care genereaza succes. Ierarhia conservatoare trebuie inteleasa astfel modern, in favoarea individului si a fiecaruia, departe de ierarhiile de drept divin din trecut.
Asadar, Partidul Conservator isi propune sa creeze conditii egale pentru performante inegale; putem deduce de aici ca doar excelenta si competitivitatea sunt singurele temeiuri pe care o societate poate sa-si asigure un viitor mai bun.

5. Patriotismul

Conservatorii din Romania vor sa fie promotorii temperati ai ideii nationale. Conceptia la care noi am aderat fara rezerve a fost aceea a excelentei valorii, din orice zona sau spatiu social ar veni aceasta. În acelasi mod, faptul ca suntem romani nu trebuie privit ca o realitate ancorata definitiv in cadrele pe care gandirea noastra, orgolioasa in genere, ni le impune. Valoarea noastra nationala trebuie sa fie gandita ca o achizitie flexibila, perfectibila in marea familie europeana.
Vrem sa evitam cu orice pret comparatiile pe acest palier cu alte valori nationale. În locul comparatiei dorim o piata maleabila de valori nationale in care fiecare nationalitate europeana sa aiba acces la statutul de originalitate, iar nu la cel de superioritate. Cred ca ideea de nationalitate este egala cu sine oriunde s-ar afirma. Ea nu suporta grade de comparatie sau de analiza. Putem fi romani, si chiar mai buni romani, nu afimandu-ne superioritatea fata de alte nationalitati, ci, dimpotriva, admitand caracterul de unicitate si de originalitate al fiecarei nationalitati.
Credem ca sentimentul patriotic se traduce in termenii utilitaristi ai ceea ce este mai util pentru poporul nostru. Putem creste nivelul de trai (cultural, educational, material, sanitar etc.) pentru societatea pe care o gospodarim, iar asta sa fie singura forma de patriotism admisa. Suntem convinsi ca, in cele din urma, vom fi cu totii cetateni europeni si nu se va mai vorbi despre secole ale nationalismelor. Ceea ce intelegem astazi generic prin nationalitate va fi doar un indicator de specificitate si de aptitudini. Pentru ca va trebui sa raspundem cu totii rigorilor unei piete comune, tocmai de aceea conservatorii romani, prin valorile pe care le promoveaza, doresc sa confere nationalitatii lor o eticheta de excelenta specifica, astfel incat ea sa nu fie mai buna sau mai rea decat altele asemenea, ci complementara si tolerata.
Nationalismul nostru se indreapta mai mult spre rigoarea economica. În virtutea contractului simbolic dintre guvernanti si guvernati, singura forma de patriotism care trebuie acceptata este cea care promoveaza binele comun in granitele recunoscute international. Un roman trebuie sa se simta patriot pentru ca apartine unei culturi de sine statatoare, pentru ca este egal cu alti cetateni europeni de alte nationalitati, pentru ca meritele sale sunt recunoscute ca fiind ale unei comunitati de cultura specifica.
Partidul Conservator vede patriotismul ca o manifestare in spirit olimpic. O competitie in care, chiar daca nu castigi mereu, esti cel putin la fel de mandru pentru simplul fapt ca participi la ea din partea alor tai.

6. Ordinea si legalitatea

Conservatorii romani cred ca ordinea si legalitatea sunt o garantie a institutiilor statului de drept. Daca predecesorii nostri din veacurile XIX-XX vedeau in aceste principii un remediu impotriva tendintelor de schimbare radicale si bruste ale oponentilor lor politici, in secolul al XXI-lea noi intelegem, prin ordine si legalitate, domnia legii. Din argument politic, acum doua secole, am facut trecerea justa la argumentul universal al oricarei democratii autentice. Ordinea si legalitatea nu mai sunt astazi apanajul unei culori politice, ci al unei societati in ansamblu.
Ordinea economica presupune un climat de afaceri potrivit si legi care sa exprime echitatea concurentiala si performanta institutionala, cea politica presupune separatia efectiva a puterilor in stat concomitent cu institutii politice funciar dedicate democratiei liberale, iar cea sociala implica diminuarea si aplanarea conflictelor care ar putea aparea, printr-o buna functionare a institutiilor abilitate sa faca acest lucru.
Pentru a putea realiza un asemenea climat, schitat aici in linii generale, este absoluta nevoie de o justitie independenta si performanta la nivelul procedurilor si „acquis-ului comunitar”. Scoaterea justitiei de sub aservirea politica este urgenta oricarei democratii. Un stat, fie el si formal democratic, devine efectiv un stat de drept atunci cand are legi bune care sunt aplicate fara discriminare. Constitutia pe care o avem trebuie sa dicteze principiile generale dupa care statul trebuie sa se conduca. Vom fi cu adevarat credibili, performanti, democrati, numai daca ne asiguram o justitie ferita de orice imixtiuni. Numai astfel ea poate sa devina a treia putere in stat.
Credem cu tarie ca fara o justitie independenta si performanta sub aspect procedural, toate celelalte puncte ale convingerilor noastre sunt de prisos. Orice teorie despre contractul social nu sta in picioare in absenta unui sistem just de sanctiuni. Infractionalitatea pe care o blamam cu tarie nu incalca atat legea, cat contractul social.
Partidul Conservator considera ca singura menire a legii trebuie sa fie respectarea termenilor acestui contract social, adica acea libertate de actiune care nu intra in conflict cu oricare alta libertate de actiune.

7. Restrangerea interventiei statului in economie

Specificitatea conservatorismului este aceea de a se adapta mereu la schimbare prin valorizarea prezentului din perspectiva trecutului, iar acest lucru va face ca accentele hibride doctrinare ale sale sa fie nu numai reale, dar mai ales necesare.
Data fiind realitatea Romaniei de astazi noi credem ca se impune cu necesitate un neo-conservatorism autohton dispus sa faca economie functionala de piata cu strategii apropiate de cele liberale, dar si protectie sociala, o valoare specifica social-democratiei. Pe langa toate acestea, raman desigur elemente de baza ale conservatorismului traditional, un set de valori si convingeri care nu se schimba indiferent de contextul istoric – privind promovarea valorilor crestine, ale familiei, ale individului ca un dat natural, ale ierarhiei sociale etc.
Asadar, conservatorii din Romania promoveaza economia libera de piata si non interventia statului in economie. Majoritatea ganditorilor politici gasesc acest aspect ca pe unul menit sa submineze si chiar sa distruga elementele fundamentale ale conservato-rismului. Credem ca se poate depasi acest impas doar prin intelegerea conservatorismului in termenii unei administrari a realitatii sociale. Exista intr-adevar pericole privind posibilitatea ca aderenta la valorile liberale ale economiei de piata sa atace sau chiar sa distruga formele traditionale de viata. Este un risc asumat caruia conservatorismul de pretutindeni trebuie sa-i faca fata.
Riscul este cu atat mai mare in momentele de stagnare sau de slaba dezvoltare economica. Efectele economiei libere in acest tip de momente economice se traduc in costuri sociale. Costurile sociale se traduc la randul lor in costuri politice. Insecuritatea economica personala a zilelor noastre este flagelul pe care conservatorismul trebuie sa-l depaseasca, atunci cand se afla la guvernare, prin asigurarea unui echilibru stabil intre procesele economice, libere sa se autoregleze, si prin protectie sociala.
Conservatorii din Romania isi propun sa promoveze economia libera de piata, asigurand in acelasi timp de cadrul legal in care se poate infaptui acest mecanism. Credem ca statul nu se poate retrage din economie decat amenajand in prealabil plaja legislativa propice acestui lucru, asigurand conditiile concurentei libere si loiale. Credem ca non interventia economica duce finalmente la bunastare sociala, dar drumul ce trebuie parcurs pana acolo presupune o atentie sporita asupra efectelor colaterale sociale pe care o asemenea liberalizare le presupune.
De aceea, Partidul Conservator intelege sa adapteze la realitatea concreta ritmul accelerat al dezvoltarii economice si sociale impus de conditiile istorice actuale.

8. Concurenta libera, loiala (potrivit principiilor economiei de piata)

Ne propunem sa promovam acele proiecte legislative care duc finalmente la o economie de piata functionala. Scopul nostru declarat este acela de a induce mediului economic si de afaceri romanesc un caracter concurential echitabil, bazat pe diminuarea birocratiei si pe mecanisme juridice performante, simple si favorabile intru totul agentilor economici de orice fel.
Ne aplecam cu mare atentie asupra tuturor sectoarelor economice, dar credem ca un accent mai consistent trebuie pus asupra intreprinderilor mici si mijlocii, pe care le vedem ca purtatoare ale unui impuls economic flexibil, suplu si performant. Credem in acelasi timp ca dezideratul formarii unei clase de mijloc autentice poate fi realizat mai lesnicios tocmai plusand pe dezvoltarea acestui tip de intreprinderi. Ele maresc plaja intreprinzatorilor privati medii, dar si calitatea conditiilor de munca si salariile celor angajati in astfel de activitati economice mici si mijlocii. Rezultatul final este o economie dinamica si o societate cu un standard de viata cat mai bun.
Economia libera de piata presupune printre altele eliminarea oricaror monopoluri, asigurarea de licitatii transparente pentru privatizarea diferitelor sectoare economice, prezenta unui cadru legislativ care sa promoveze aceste valori. În acelasi mod, suntem constienti ca trebuie sa existe inclusiv o justitie economica, un mecanism hotarat si intransigent in ceea ce priveste sanctionarea abuzurilor economice grave. Pentru ca evaziunea fiscala, coruptia la nivelul interfetei dintre economic si politic, sunt flageluri care macina structura societatii si chiar bazele democratice.
Partidul Conservator are convingerea ca mijlocul prin care pot fi evitate astfel de fenomene negative este tocmai afirmarea unei vointe politice si legislative clare, ferme in ceea ce priveste apararea principiilor concurentei economice libere si loiale.

9. Acomodarea intereselor individuale cu cele comunitare (armonia sociala)

Conservatorii romani vor sa elimine orice neintelegeri dogmatice cu privire la o posibila inadvertenta intre cei doi poli de interes ai sai. Asadar, noi promovam valorile individuale, excelenta umana, dar, in acelasi timp, stim ca aceste valori nu se pot manifesta din plin decat intr-un cadru comunitar.
Prin urmare, ne propunem ca tocmai familia, cartierul, satul, comunitatile organice in special, sa fie laboratoarele de baza ale societatii in care sa se manifeste valoarea umana. Caci in opinia noastra, omul nu are valoare de sine statatoare decat in ceea ce am putea numi sistemul de relatii sociale. Valoarea trebuie sa aiba un sistem de referinta, iar un individ nu are o buna calitate decat intr-un mediu social cantitativ si calitativ. Comunitatea, la randul ei, este valorizata de catre cei care o compun. E limpede ca individul si comunitatea sunt un binom inseparabil, iar noi ne propunem sa favorizam conditiile in care ambii pot sa capete substanta si credibilitate. Acesta este un crez umanist pe care dorim sa-l urmam.
Vrem sa depasim confuziile iscate de alaturarea celor doi poli de interes (om si societate) prin asumarea concomitenta a mai multe realitati. Pe de o parte, omul ca individualitate, este interesat de satisfacerea propriilor sale necesitati, ceea ce, la rigoare, poate fi o forma de egoism. Pe de alta parte insa, egoismul sau este limitat de faptul ca el presupune implicit un bine social. Noi vedem binele individului in termeni de bine social si invers. Depasim astfel simpla meritologie liberala a interesului individual, dar fara a o nega, ci, mai cu seama, completand-o prin aportul pe care comunitatea il are in asigurarea binelui individual.
Partidul Conservator doreste astfel sa se situeze dincolo de diferendele doctrinare clasice si sa inteleaga cat mai bine o realitate care indeamna la asemenea argumente: omul si comunitatea trebuie sa fie inseparabile pentru ca fiecare au a-si oferi unul altuia motive de satisfactie si succes.

10. Ideea europeana

Istoria recenta comuna a partii noastre de Europa ne indeamna sa privim cu mai putin scepticism decat o fac conservatorii occidentali, constructia europeana. Cortina de fier a indepartat o mare parte din statele centrale si sud-estice ale batranului continent de valorile comune europene. Asadar, reactia oricarei forte politice din Europa Centrala si de Sud-Est este una de reintegrare culturala in civilizatia comuna europeana.
Daca nimeni nu contesta valoarea culturala comuna a statelor europene, fie ca sunt sau nu membre ale Uniunii Europene, in termeni economici lucrurile stau sensibil diferit. Exista intr-adevar state occidentale care, in virtutea propriei lor performante economice, pot pretinde un loc diferit decat cel definit de Uniunea Europeana. Romania nu este in nici un fel in situatia de a refuza o favoare si, in acelasi timp, o onoare de acest fel. Pentru binele nostru economic si prosperitatea romanilor este necesar sa dorim si sa reusim aderarea cat mai rapida la Uniunea Europeana. Suntem prin urmare conservatori in fond, dar realitatea ne impune sa avem opinii diferite de ale altora in ceea ce priveste viitorul european comun.
Consideram ca intrarea Romaniei in Uniunea Europeana este, dincolo de beneficiile economice evidente, un pas de reparatie istorica si un tratament sigur pentru mentalul nostru colectiv zdruncinat atatea decenii de molima comunista. Credem cu tarie ca aceasta aderare este si un pas inainte in ceea ce inseamna responsabilizarea noastra proprie. Nu ne putem imagina ca cineva poate sa ne primeasca in familia lui inainte de a fi convins ca putem face fata cu succes rigorilor si moravurilor acelei familii. Este nevoie asadar sa ne responsabilizam pe noi insine si sa facem tot ce este necesar pentru a corespunde criteriilor de aderare.
Suntem convinsi, de asemenea, de faptul ca putem sa ne castigam, o data acceptati, un rol, o functie si o imagine de sine statatoare in concertul european. Conservatorii din Romania doresc ca aderarea la Uniunea Europeana sa fie un castig important, atat pentru pretendent cat si pentru destinatar. Suntem convinsi ca daca aplicam cu consecventa si corectitudine toate principiile in care credem, putem face ca Romania sa merite pe deplin intrarea in marea familie europeana.
Partidul Conservator este convins ca o democratie solida, impreuna cu o economie de piata performanta si cu o justitie independenta, se constituie in argumente coerente care ne pot apropia intru totul de statele occidentale si pot face in asa fel incat valorile noastre sa fie compatibile cu cele europene.

LIDERI CONSERVATORI

Gheorghe Gr. Cantacuzino (1832 – 1913)
Gheorghe Gr. Cantacuzino
Familie si viata privata
S-a nascut la 22 septembrie 1832, la Bucuresti, intr-o mare si veche familie boiereasca cu origini grecesti, ca fiu al marelui vornic Grigore Iordache Cantacuzino si al Luxitei Kretzulescu. S-a casatorit cu Ecaterina Baleanu, cu care a avut doua fiice si patru fii, care la randul lor s-au implicat in politica. Datorita bogatiei sale fabuloase, fiind cel mai mare proprietar de pamant din Romania timpului respectiv, a fost supranumit „Nababul”. A construit Palatul Cantacuzino din Bucuresti (Muzeul George Enescu) si Castelul Cantacuzino din Busteni. A incetat din viata la 23 martie 1913 in Bucuresti.

Studii si cariera profesionala
Si-a facut studiile in tara si la Paris, unde a sustinut bacalaureatul si apoi doctoratul in drept, in anul 1858. S-a intors in tara in 1862 si a intrat in magistratura.

Activitate politica
A fost timp de zeci de ani deputat si senator, si a detinut numeroase portofolii ministeriale, incepand cu 1870, fiind ministru al Justitiei, ministru al Lucrarilor Publice, si ministru de Finante. A fost de doua ori Presedinte al Consiliului de Ministri (prim-ministru), intre 11/23 aprilie 1899 – 7/20 iulie 1900 si respectiv 22 decembrie 1904/4 ianuarie 1905 – 12/25 martie 1907, cand a fost surprins de izbucnirea rascoalelor taranesti. In 1899 a devenit presedintele Partidului Conservator, dupa moartea lui Lascar Catargiu, functie pe care a ocupat-o pana in 1907.

Gheorghe Grigore Cantacuzino:
– „In continuitatea ordinii de stat romanesc vad eu temelia spiritului conservator in Romania.”
– „Noi, domnilor, facem legi foarte frumoase, pe hartie sunt minunate, dar cand vine timpul sa le ducem la indeplinire, nu avem cu cine le aplica.”

Ioan C. Filitti despre Gheorghe Grigore Cantacuzino:
– „O intruchipare a adevaratului „conservatism” boieresc roman.”

Petre Carp (1837 – 1919)
Petre Carp
Familie si viata privata
S-a nascut la 28 iunie 1837, la Iasi, intr-o veche familie boiereasca din Moldova, ca fiu al stolnicului Petre Carp. A fost unul dintre membrii fondatori ai Junimii, in 1863. A incetat din viata la 19 iunie 1919, la mosia sa de la Tibanesti, jud. Vaslui.

Studii si cariera profesionala
Pe cand era copil a fost trimis la Berlin, unde a invatat la „Französische Gymnasium”, pe care l-a absolvit in 1858. Apoi a studiat la Facultatea de Drept si Stiinte Politice a Universitatii din Bonn, unde s-a preocupat si de economia politica, filosofie, literatura si istorie.

Activitate politica
A intrat in politica in 1865, cand a devenit auditor la Consiliul de Stat. A fost de mai multe ori ministru, ocupand portofoliile Afacerilor Straine, al Instructiunii si Cultelor, al Agriculturii, Industriei, Comertului si Domeniilor si al Finantelor. A condus de doua ori guvernul Romaniei, intre 7 iulie 1900 – 13 februarie 1901 si in perioada 29 decembrie 1910 – 27 martie 1912. A fost presedintele Partidului Constitutional (junimist), infiintat in 1891, si sef al Partidului Conservator, din 1907 pana in 1913.

Petre Carp:
– „Daca indrazneala ar fi suficienta ca sa acopere o crima, guvernul ar fi alb ca omatul; daca numarul ar fi suficient pentru a asigura impunitatea, veti ramanea nepedepsiti. Sunt insa pete care, odata cazute pe fruntea unui om, trebuie sa-l faca sa plece capul: orice va face, de raspunderea finala nu va putea scapa, si am convingerea ca raspunderea aceea va fi mai apropiata decat se poate crede…Recunosc ca nu suntem populari; dar sunt doua soiuri de popularitate: este popularitatea promisiunilor si a sperantelor desarte, pe care n-am cautat-o si n-am ravnit-o niciodata, si este popularitatea faptelor ce se indeplinesc; pe aceea o ambitionam si avem convingerea ca, intrati nepopulari in guvern, vom iesi populari, contrar cu altii, care au intrat populari si au iesit nepopulari.”
– „In politica greselile se indreapta, nu se razbuna.”
– „Primul semn al unei stari inapoiate sub punctul de vedere al culturii este netoleranta. Cand cineva crede ca numai el are dreptate, cand cineva crede ca in afara de conceptia creierilor sai nu mai este absolut nimic altceva in viata sociala, acela este un om incult, care n-a avut inca putinta de a-si da seama cat de variate, cat de multiple sunt manifestarile gandirii omenesti.”
– „Autoritatea morala a unui om politic nu se castiga decat printr-un singur mijloc. In viata ta privata sa fii totdeauna corect, in viata ta publica sa fii totdeauna dezinteresat.”
– „Je ne suis pas germanophile, je suis russophobe.”

Elisa Bratianu despre Petre Carp:
– „La epoca la care vorbesc, el era in toata puterea inteligentei sale luminoase si patrunzatoare si a incomparabilului sau talent oratoric. Il admiram mult… Eu care l-am iubit si admirat, imi dau seama ca prin cuvintele sale de spirit isi facea dusmani, ca felul sau drept de a vorbi nu era inteles…”

I. G. Duca despre Petre Carp:
– „In ceea ce priveste spiritul, nimeni nu l-a intrecut, el a fost, fara indoiala, omul cel mai spiritual din vremea lui. Replicile lui erau distrugatoare, din doua cuvinte azvarlite cu aerul sau ironic dobora cel mai infocat adversar. S-a zis ca era gata sa sacrifice o situatie pentru un cuvant de spirit. Este exagerat, dar desigur ca vorbele lui usturatoare i-au atras adesea dusmanii inutile. In schimb, cate batalii nu a castigat cu uimitoarea sa facultate de a dezarma adesea prin claritate. Cand isi punea monoclul si se uita la cineva, rareori in duelul ce se angaja nu era el invingatorul, nenumarate erau anecdotele ce au circulat despre apostrofele si jocurile lui de cuvinte.”

Lascar Catargiu (1823 – 1899)
Familie si viata privata
S-a nascut la Iasi pe 1 noiembrie 1823 intr-o mare familie boiereasca, ca fiu al lui Constantin Catargiu. Sora sa, Principesa Maria, a fost mama lui Milan Obrenovici IV al Serbiei. A incetat din viata la 30 martie 1899 la Bucuresti.

Studii si cariera profesionala
Si-a facut studiile in tara, in pensioane particulare. Dupa ce si-a incheiat studiile a intrat in administratie, unde a ocupat functia de parcalab al mai multor judete din Moldova si de aga de politie al Iasiului.

Activitate politica
A fost un unionist convins, renuntand chiar sa mai candideze la domnia Moldovei pentru a-l sprijini pe Al. I. Cuza. A fost ales de numeroase ori membru al Parlamentului, fiind si presedinte al Adunarii Deputatilor de doua ori. Prima functie politica importanta pe care a avut-o a fost cea de membru in Comisia Centrala de la Focsani (1859), urmata in acelasi an de cea de cea de ministru de Interne al Moldovei. A facut parte din coalitia care l-a inlaturat pe Alexandru Ioan Cuza de pe tron, fiind apoi unul dintre cei trei membrii ai Locotenentei domnesti din februarie-mai 1866. A fost prim-ministru intre 11 mai – 13 iulie 1866, 11 martie 1871 – 30 martie 1876, 29 martie – 3 noiembrie 1889, si 27 noiembrie 1891 – 3 octombrie 1895. A mai fost ministru de Interne, ad-interim la Afaceri Straine si ad-interim la Razboi. In decembrie 1880 a fost ales presedinte al Partidului Conservator, iar din 1884 si pana in 1891, a creat si condus, alaturi de liberalul disident George Vernescu, Partidul Liberal-Conservator.

Lascar Catargiu:
– „Nu ne vom abate un singur moment din calea legilor si a libertatii garantata prin buna ordine.”

Ion Luca Caragiale despre Lascar Catargiu:
– „[…] Dar a fost si unul care nici n’a pierit inainte de vreme, nici n’a desarmat un singur moment: un revolutionar indaratnic si cuminte, dibaciu si neinduplecat, fara macar o clipa de descurajare sau indoiala. Acela e Lascar Catargiu. Sub infatisarea aceea blajina, nimini, poate, nu stie cata tenacitate si cata energie stau ascunse; indaratul acelor doi ochi blajini, sta darza o vointa neincovoiata; sub chipul acela de razes plin de bonomie naiva, e totdeauna desteapta la panda cea mai sigura judecata politica, cea mai adanca dibacie de om de stat. Toate acestea, pe un fond moral fara cea mai mica imputare. […] Intr-o noapte memorabila, Lascar Catargiu a facut un incalculabil serviciu tarii. Acestui om de stat se datoreste ca mersul istoriei noastre nu s-a strambat si ratacit. Fara curajul si devotamentul lui patriotic, n-am fi avut, poate, acele succese nationale, cari erau sa fie zadarnicite de catre chiar acei ce si-au facut apoi dintr-insele o apoteoza. Roman neaos, fara declamatii si poze teatrale; spirit liberal limpede, fara apucaturi zanatice; dinastic, fara tarare; patriot cuminte si desinteresat pana la a refuza un scaun de Domn; cunoscand profund tara si lumea ei, Lascar Catargiu niciodata n-a avut sa-si marturiseasca o greseala. El n-a stat niciodata in drum la ganduri fara sa stie incotro s-apuce; el n-a pipait niciodata cu ezitare terenul: a pus piciorul ferm si a pasit sigur cu fruntea-n sus; iar cand n-a putut pasi, a stat tapan pe loc; dar inapoi, nu s-a dat niciodata. Iata de unde a rezultat autoritatea si prestigiul din ce in ce crescande ale acestei frumoase cariere, recompensata zilele acestea de un asa stralucit succes. Si iata iarasi de ce asupra acestui neinduplecat revoltat contra tiraniei vorbei, contra legendei liberale, s-au napustit atata barfeala si atata ura. Dar nimic nu 1-a clintit din loc. Nici pantalonadele bufonilor si arlechinilor, nici flueraturile pacatosilor, nici amenintarea cu infieratul rosu, nici navala mercenarilor – nimic nu 1-a facut sa-si lase gandul si sa paraseasca lupta. De mai bine de cinci-zeci de ani sta razesul sdravan in picioare in fata dusmanului: s-a oprit de multe ori in loc sa-si reia rasuflarea; dar niciodata nu s-a-ncovoiat sa caza, si, de cate ori a reinceput lupta, a dat lovituri de moarte legendei caraghioase […].”

Titu Maiorescu despre Lascar Catargiu:
– „Un om de bun simt, totdeauna demn in purtarea sa, onest si de o neobosita activitate in amanuntele administratiei; acestor insusiri si curajului sau le datoreste autoritatea de care s-a bucurat in Partidul Conservator.”

Manolache Costache Epureanu (1820/1824 – 1880)
Manolache Costache Epureanu
Familie si viata privata
S-a nascut in august 1820 (sau 1824) la Barlad, intr-o foarte veche familie boiereasca moldoveana, ca fiu al vornicului Ioan Epureanu si al Catincai Costache Negel. Din aceasta familie s-a ridicat si carturarul Mitropolit al Moldovei, Veniamin Costache. Fiica sa a fost principesa Elena Alexandra Bibescu. A incetat din viata la 7 septembrie 1880, la Wiesbaden, Germania.

Studii si cariera
De mic copil a fost trimis la Heidelberg, in Germania, unde si-a facut studiile primare si secundare, pe care le-a continuat la Berlin, Göttingen si Jena, unde, foarte tanar fiind, si-a luat doctoratul in drept, in anul 1839. Si-a continuat apoi studiile la Paris, iar la intoarcerea in tara a intrat in magistratura.

Activitate politica
A participat la revolutia de la 1848 si a militat pentru unirea Principatelor. Incepand cu 1857 a fost ales de numeroase ori in legislativ, fiind si presedintele Adunarii Elective si al Adunarii Constituante din 1866. A fost pentru prima data prim-ministru in 1859, in Moldova, apoi in 1860 – 1861 in Tara Romaneasca, redevenind sef al guvernului in 1870 si 1876. A ocupat si functiile de ministru de Interne si ministru de Justitie al Romaniei. Si-a inceput cariera politica in randurile liberalilor, osciland apoi de mai multe ori intre acestia si conservatori, astfel incat a fost membru fondator atat al Partidului Liberal, cat si al celui Conservator. In februarie 1880 a devenit primul presedinte al Partidului Conservator, incetand din viata la scurt timp, fara sa-i fi dat acestuia o organizare corespunzatoare.

Manolache Costache Epureanu:
– „Nu am fost slab, …am fost moderat, si moderatiunea guvernului nu e un semn de slabiciune, ci de tarie! Violenta numai este slabiciune, iara moderatiunea, cand este bazata pe lege, da putere, insufla incredere tuturor cetatenilor ca exista un guvern care apara onoarea, familiile si averile cetatenilor.”

Mihail Kogalniceanu despre Manolache Costache Epureanu:
– „Nu am cunoscut un ministru mai onest in aplicarea regimului nostru constitutional.”

Ziarul Razboiul la moartea lui Manolache Costache Epureanu:
„Credinta sa fundamentala era ca un stat numai atunci poate inflori, cand destinele sale sunt conduse de partea aceea a natiei care e neatarnata prin avere si cultura si ca orice stat e osandit la retrogradare sigura, cand incape pe mana oamenilor care isi fac din politica, o meserie de credinta, un mijloc de imbogatire ori un bun trai. Ca orator, Epureanu era stralucit, ore intregi fermeca auditoriul, chiar si cei mai mari adversari politici ascultau cu adanca placere.”

Principesa Elena Alexandra Bibescu despre tatal sau:
„Ceea ce l-a caracterizat cel mai mult, era simtul datoriei, a impins acest simtamant pana la ideal. El a trecut prin lume cu inima si fruntea nepatate, urmarind fara preget acel inaltator scop al datoriei, atat in politica, cat si in viata publica si de familie. Nici un sacrificiu nu-I parea greu pentru progresul si gloria Romaniei.”

Titu Maiorescu (1840 – 1917)
Familie si viata privata
S-a nascut la Craiova pe 15 februarie 1840, fiind fiul lui profesorului refugiat din Transilvania, Ioan Trifu, care si-a schimbat numele in Maiorescu, datorita inrudirii cu Petru Maior, si al Mariei Popasu, sora protopopului Brasovului, devenit ulterior episcop al Caransebesului, Ioan Popasu. A fost casatorit de doua ori. A incetat din viata la 18 iunie 1917, in Bucurestiul ocupat de trupele germane.

Studii si cariera
A facut scoala primara la Brasov, in 1850 s-a inscris la gimnaziul din aceeasi localitate, iar in 1851 a plecat la Viena, unde s-a inscris la Academia Theresiana si si-a sustinut bacalaureatul (1858). La scurt timp dupa sustinerea bacalaureatului, in 1859, a devenit doctor in filosofie la Gissen (Germania), doctorat pe care l-a echivalat cu licenta in litere de la Sorbona (1860). Dupa un an si-a luat si licenta in drept la Paris. Intors in tara, a fost magistrat, avocat, si profesor. A ramas cunoscut ca estetician, critic literar, traducator, filosof, memorialist. In 1864 a infiintat societatea „Junimea” si ulterior a devenit membru al Academiei Romane.

Activitate politica
A fost un lider al gruparii politice junimiste, fiind ales de mai multe ori in Parlament. A detinut presedintia Partidului Conservator in 1913 – 1914. A fost ministru al Cultelor si Instructiunii Publice, ad-interim la Ministerul Agriculturii, Industriilor, Comertului si Domeniilor, precum si la Lucrari Publice, ministru al Justitiei si al Afacerilor Straine. A fost prim-ministru si ministru al Afacerilor Straine intre martie 1912 si decembrie 1913, legandu-si numele de castigarea Cadrilaterului in urma conflictului balcanic.

Titu Maiorescu:
– „Idealul comun tuturor partidelor este ca prin cele mai putine si mai drept repartite sacrificii pecuniare (finantele, impozitele) sa se procure cea mai mare tarie posibila a statului (armata), cea mai sigura si egala pentru toti distribuire a dreptatii (justitia), cea mai intinsa si solida avutie (agricultura, comertul) etc., si sa se gaseasca oamenii cei mai capabili de a produce un asemenea rezultat.”
– „Libertatea nu inseamna ca sa fii tu liber sa faci ce vrei, aceasta o vrea si orice despot. Libertatea se arata cand lasi tu adversarul tau liber sa faca ce vrea, numai sa ramaie in limitele legilor.”

Alexandru Marghiloman (1854 – 1925)
Familie si viata privata

S-a nascut la Buzau pe 27 ianuarie 1854 in familia marelui arendas Iancu (Ion) Marghiloman si a Irinei Izvoranu. A fost casatorit cu Elisa Stirbei, care s-a despartit de el, dupa 15 ani de casnicie, pentru a se casatori cu Ion I. C. Bratianu, afirmand despre primul sau sot ca „Tout est faux chez lui, sauf l’argenterie”. Supranumit „Lordul valah”, a fost un crescator de cai pasionat, castigand de 28 de ori Derby-ul Romaniei cu caii sai si fiind unul dintre intemeietorii si conducatorii Jockey-Club-ului Roman si al Hipodromului Bucuresti. Drept dovada a pasiunii sale pentru cai, sta un impresionant hipodrom pe care l-a construit la marginea orasului Buzau, in apropierea resedintei sale, vila „Albatros”. A incetat din viata la 10 mai 1915, la Buzau.

Studii si cariera
A invatat la Colegiul „Sf. Sava” din Bucuresti, apoi a urmat facultatea la Paris, de unde s-a intors doctor in drept si stiinte politice la 1878. Intors in tara, s-a inscis in magistratura, din care a demisionat in 1881 pentru a se inscrie in Barou.

Activitate politica
A facut parte din gruparea junimista, devenind presedinte al Partidului Conservator la 4 iunie 1914. A fost ministru de Justitie, al Lucrarilor Publice, al Agriculturii, Industriei, Comertului si Domeniilor, al Afacerilor Straine, de Interne, de Finante. In perioada martie-iunie 1918 a condus guvernul de sacrificiu care a semnat pacea cu Puterile Centrale, responsabilitate care in cele din urma l-a scos de pe scena politica romaneasca, impreuna cu partidul pe care il conducea, redenumit Conservator-Progresist.

Alexandru Marghiloman:
– „Conservatorismul, domnii mei, nu imbratiseaza interesele unei clase, ci ale tuturor claselor, fara excluziunea nici uneia.”
– „Doctrina conservatoare este aceea care tine drept un adevar istoric ca progresul real, durabil, nu se poate face prin salturi; ca el nu poate fi decat rezultatul unei legaturi armonioase a trecutului cu prezentul.”

Cateva referinte:
– BULEI, Ion, Conservatori si conservatorism in Romania, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2000.
– IORDACHE, Anastasie, Originile si constituirea Partidului Conservator din Romania, Editura Paideia, 1999.
– MAMINA, Ion, BULEI, Ion, Guverne si guvernanti (1866-1916), Editura Silex, Bucuresti, 1994.
– NEDELEA, Marin, Prim-ministri Romaniei, 1859-1918, Editura „Adevarul”, Bucuresti, 1994.


%d blogeri au apreciat asta: